E plin de lume. Tot felul de calatori, pe motocicleta, cu jeepul, cu atv-ul.

Pe la 11 seara apar si Bogdan cu Robert.

Cam ce oameni erau la Oasis:

- Paul si Dean, 2 frati din Australia, pe Ktm 950 Enduro – http://www.donkeyandthemule.com.au/ si-au inceput calatoria din Africa de Sud si merg spre Magadan

- Barton, un american, pt Ktm 640 Adventure

- o familie cu 2 copii, din UK, cu 1 Land Rover – http://www.overlandwithkids.com/

- 1 Land Rover din Olanda

- o familie de englezi care traieste in Franta, cu Land Rover

- 2 ATV-uri din Olanda

- 1 tipa din Franta care calatoreste singura spre Japonia – http://www.backtojapan.fr

- 2 familii de nemti (astia au aparut dupa cateva zile) venite cu 2 camioane de pompieri foarte vechi, transformate http://wirziehenab.wordpress.com/

18 august 2010

Ne trezim in jur de 8 dimineata. Afara ploua si s-a anuntat ploaie toata ziua. Intram in vorba cu lumea din curte; constat inca o data ca cei mai multi sunt plecati in vacante de minim 6 luni

Dupa amiaza iesim in oras. Piata centrala este Suhbatar. Cica se tin si concerte rock (printre altele) aici. E spatiu imens. Cateva cladiri de birouri inalte inconjoara piata. Cum te departezi un pic de centru dai de maghernite. Totul este dezorganizat si traficul este haotic. Dar functioneaza “autostopul” in oras. Costa (nu sunt sigur daca imi aduc bine aminte) 1000  tgd / km (aprox 0.8$). Este si un mall pe care-l vizitam. La ultimul etaj este un magazin de suveniruri.

A doua zi ne trezim tot in jur de 8 si se pare ca avem o pisica in vizita

Australienii

Dupa masa de dimineata pornim la plimbare prin oras. Intai mergem intr-un targ imens, ceva gen Europa, dar cu de toate (Este exact in stanga pietei de masini). Cautam suveniruri, dar nu gasim decat niste bijuterii vechi de argint. Bune si alea.

Dupa amiaza o petrecem in curte la Oasis Cafe socializand cu ceilalti calatori. Primim si raspuns de la Pan Europa - http://www.pan-europa.de/ (o companie din Germania care se ocupa cu expediere motociclete), ne costa aproximativ 1000 euro / motocicleta transportul la container pana in Romania.

Robert cu Radu se hotarasc sa plece pe motociclete inapoi in Romania, cu o incercare in Irkutsk de a se urca in tren cu tot cu motociclete, pana in Moscova. Nefiind siguri de aceasta reusita nu prea pot risca pentru ca am termen sa ajung inapoi la serviciu, asa ca raman cu Bogdan in UB, urmand sa luam avionul.

20 august 2011

La prima ora cand ne trezim masuram motocicletele ca sa dam comanda de cutii. Radu cu Robert plecasera de la 6 spre Irkutsk.

Dupa o vizita la Tushin (compania care se ocupa de freight forwarding) si o masa in oras ne intoarcem la Oasis sa ne facem bagajul. Avem un plan: plecam 3 zile spre Est, la Batshireet. La 18:30 cand vrem sa iesim din curte dam nas in nas cu niste familii de nemti venite cu camionul de pompieri.

intre timp, cititi povestea despre Batshireet aici

pe 22 seara ne intoarcem la Oasis. Cum intram ne inconjoara niste italieni care se uita admirativ la motocicleta lui Bogdan. Unu  din ei ne spune ca are si el acasa un Ktm 950 dar cand e vorba de mers la drum lung pleaca pe Bmw R100.

23 august 2010

Pe viza scrie 25 iulie – 24 august si ne gandim ca expira pe 24. Mergem la oficiul de imigrari (langa aeroport) si acolo ne zic ca de fapt viza e valabila 30 de zile de la intrarea in Mongolia. Am venit degeaba mai devreme cu o zi de la Batshireet.

Mancam ceva pe strada, ne mai plimbam un pic. Vizitam palatul de iarna al lui Bogd Khan.

Mongol Rally Finish Line

Seara sunt gata cutiile. Pe la 8 seara ne apucam de inghesuit motoarele in cutii. Ne ia vreo 3 ore. Ne ajuta si gardianul de la Oasis.

24 august 2010

Dimineata sunam la Tushin. Nu stiu sigur daca pot veni azi sa ridice motocicletele, dar pana la urma apar dupa amiaza si le iau. Asa ca mergem sa schimbam biletul de avion, sa plecam cu o zi mai devreme.

Seara vizitam manastirea Gandan. In zona manastirii este si un magazin de harti unde gasim o harta locala cu drumurile din Mongolia.

A doua zi, la 7:35 decoleaza avionul spre Moscova. In aeroport gasesc un atlas rutier cu Mongolia, pe care-l cumpar. Mergem spre casa si deja visam la urmatoarea calatorie pe motociclete

Bob

Dupa ce rezolvam cu alergatura pentru actele de expediere motoare, plecam intr-o mica ultima excursie spre Est, in zona Batshireet. La vreo 50 km de Ulanbator este o statuie imensa a lui Gingis Han si chiar vis-a-vis de ea o tabara de iurte. Nu suntem prea atenti cand ni se spune pretul, iar noi intelegem ca e pret total, dar de fapt e pe persoana. E cel mai mare pret platit pe cazare in toata Mongolia si nici macar nu merita. Dar ne dam seama prea tarziu. Au un bar acolo unde bem o bere, dar mancare nu au.

Toata noaptea au petrecut niste mongoli la o iurta langa noi, lucru care m-a cam impiedicat sa dorm bine.

Plecam pe la 10 jumate. Este soare, dar destul de racoare, iar vantul bate puternic. Pe drum intram intr-un oras Baganuur. Gasim un bancomat in centrul orasului unde este si o mica piata pietonala. Tot de acolo luam de la o alimentara niste conserve de peste si ceapa (altceva nu au).

Din Jargalthaan facem stanga spre Batshireet. Tot aici punem si benzina.

Ajungem intr-un satuc unde intrebam pe cineva de directii. Omul o suna pe fi-sa care stie engleza si ne-o da la telefon. Concluzia este sa-l urmam pe ta-su cu masina sa ne arate drumul. Ne duce cativa km apoi ne arata directia. Noi avem un track facut pe gps dupa Ozi Explorer dar nu este foarte exact.

Trecem prin campuri de grau. Cum admiram noi peisajul observam un jeep ca incepe sa se tina dupa noi. Cand ajunge in dreptul nostru observam ca e o masina de politie. Ne face semn sa oprim. Este politia de frontiera. Se uita in pasapoarte si apoi se rasteste ceva la noi. Nu reusim sa ne intelegem si ne lasa in pace. Dupa cateva minute de mers (tot intrebandu-ne ce naiba vroiau de la noi) ne oprim si ne uitam in pasaport. Surpriza: in pasaport este trecuta valabilitatea vizei (30 zile) si perioada 25 iulie – 24 august. Planul nostru de a face o excursie de 3 zile pica, si o reducem la 2 zile.

Din loc in loc mai este cate o iurta. Intrebam si  noi cand avem ocazia. Trecem si cateva rauri. Peisajul devine si mai deluros. Ajungem la Rashaant – unde gasim niste inscriptii vechi in piatra.

Dupa amiaza apar norii pe cer asa ca nu prea ne oprim sa facem poze pentru ca nu e lumina buna.

Exact la 19:30, cu putin timp inainte de apus, soarele isi face aparitia la orizont. Facem si noi o pauza de foto.

Vrem sa ajungem in orasul Batshireet dar dam de un rau destul  de mare si deja este prea tarziu. Un microbuz a ramas impotmolit in rau si un jeep incearca sa-l scoata.

Ne intoarcem un pic si ne cototam pe varful unui deal unde punem corturile. Dupa cum ne-am obisnuit in Mongolia, peisajul este exceptional. La culcare este destul de cald, dar pe la ora 4 dimineata ma trezesc inghetat. Mai pun ceva pe mine si ma culc la loc. Primim si un mesaj de la Robert si Radu (au ajuns in Irkutsk).

A doua zi suna ceasul la 7:30 dar il inchid si ma culc la loc. Mancam niste biscuiti cu ceai si plecam.

De data asta trecem si pe la un “Deer Stone” (il aveam trecut in GPS dar in ziua anterioara ne grabeam un pic).

Inainte de satul Jargalthaan ne oprim sa mancam o conserva. Cu ceapa, bineinteles. Un individ se apropie de noi. Noi ne uitam la el, el se uita la noi, nu zice nimic si se aseaza langa noi. Are figura de retardat. Sta si se uita cum mancam. Ii dam si lui o juma de conserva. Cred ca e infometat rau de tot, ca bea pana si uleiul de la peste.

Pe la 17:30 ajungem la imensitatea de statuie a lui Gingis Han. Inauntru e un muzeu, dar nu intram pentru ca ni se pare prea scump pt ce ofera. Gasim niste tarabe cu mancare. Apoi o luam din loc si pe la 7 seara suntem in curte la Oasis Cafe.

va urma…

Dupa masa de pranz o pornim spre Karakorum (Harhorum), vechea capitala a imperiului Mongol. Drumul este in curs de asfaltare, si pe alocuri cu asfalt, dar nu se poate circula pe el. Toata lumea merge prin niste hartoape de neimaginat. Este mai rau decat orice drum inalnit pana acum in Mongolia.

Cu cativa km inainte de oras intram pe asfalt. Un pic  inainte de ora 9 intram in oras.

Gasim o tabara de iurte (Munkh Tenger) unde ne cazam intr-o iurta cu 4 paturi. Se cunoaste ca am intrat in partea mai turistica a Mongoliei. La restaurant mancam carne pe gratar (ne saturasem de carne tocata). Facem planul pentru a doua zi si mergem la culcare.

La 9 dimineata ne prezentam  noi la masa cu gandul ca vizitam azi 2 manastiri si plecam spre UB. Dupa ce citim mai bine ne dam seama ca una dintre manastiri este la 61 km distanta: manastirea Tovkhon (Tuvkhun) pe valea Orkhon. Concluzia este ca mai stam o zi in plus aici.

La dus mergem pe stanga raului. Drumul dureaza mai mult decat credeam noi. Tot cautam un loc de trecere si ajungem intr-un loc unde raul este destul de lat. Bogdan face o incercare de trecere, dar se intoarce de la jumatea raului.

Intrebam pe cineva si aflam de un alt loc de trecere, dar si asta pare destul de infricosator la prima vedere. Trece Bogdan pe jos sa testeze adancimea. Nivelul apei e pe undeva putin peste genunchi.

Pe la 15:30 ajungem intr-o parcare unde sunt niste microbuze care au venit cu turisti. De aici se urca pe jos prin padure cam 3 km. Desi aproape ca imi promisesem ca nu ma mai urc prea curand pe cal… luam calul. In mai putin de 30 minute ajungem sus.

Manastirea e chiar pe varful dealului, exact la iesirea din padure (alt 2312 m, construita in 1654, in UNESCO ca partea a vaii Orkhon). E prima manastire budista pe care o vizitez.

Toata lumea statea la coada ca sa se catere pe stanci pana la o grota.

Ajunsi sus se traverseaza pe o poteca foarte ingusta pana in dreapta (pozei de sus).

Ca sa coboram trebuie sa mergem tot cu calul. De data asta chiar imi zic ca nu ma mai urc pe cal decat daca e neaparat necesar.

Intrebam lumea la microbuze si aflam ca se poate merge si pe partea cealalta a raului si astfel evitam trecerea prin rau. Traseul are niste parti mai grele, dar e mult mai frumos. Trece printre dealuri, cu mai multe urcari si coborari.

Seara la 9 suntem inapoi in tabara. Cum ajungem ne ducem la masa si se lasa iar cu un mare ospat.

17 august 2010

Mamcam iar la noi la restaurant (ce bine). Prima vizita pe ziua de azi este pe un deal unde este un monument cu harta Imperiului Mongol in mai multe perioade. Am fotografiat-o pe cea din perioada lui Gingis Han.

Vedere spre Valea Orkhon

Vedere spre oras

Dupa vizita la monument mergem la cea mai vizitata manastire din Mongolia, Erdene Dzuu.

Dupa ce terminam de vizitat ne pregatim de plecarea spre UlanBator. Bogdan cu Robert raman la un bancomat sa scoata niste bani, eu cu Radu o luam usor inainte. Vorbim prin radio ca mergem la monumentul falic, dar se pare ca Bogdan cu Robert nu mai aud si asta.

Legenda spune ca monumentul a fost ridicat ca sa impiedice calugarii de la manastire sa pacatuiasca cu femeile din sat.

Asa ca in timp ce eu cu Radu urcam la monument, Bogdan cu Robert trec pe drumul principal si la intersectia unde trebuie mers la stanga spre Ulanbator o iau inainte (ne pacalim si noi in aceeasi intersectie dar vad indicatorul exact cand trecem pe langa el). Noi nu stim asta si gonim cat putem si aproape fara pauze crezand ca ei doi sunt inaintea noastra.

Avem cumva noroc ca suntem mereu inaintea ploii.

La 7 fara 20 ajungem la intrarea in Ulanbator. Dureaza peste o ora sa traversam orasul si sa ajungem la Oasis Cafe. Intram in curte exact cand incepe o ploaie torentiala.

Bogdan cu Robert au dublu noroc: sunt in urma ploii cu grindina si vad un apus frumos de soare.

va urma…

12 august 2010

Suna ceasul la 7 dar il opresc si ma culc la loc pentru ca afara ploua. Ma trezesc pe la 8 si nu mai pot sa dorm. Afara ploua in continuare. Asa ca ma apuc de citit, scris in jurnal, vizualizat poze, etc. Pe la 12 ma culc iar si pe la ora 14 ma trezeste Bogdan ca s-a oprit ploaia.

Asa ca, mancam, strangem corturile si plecam mai departe la ora 17:00. Nu avem inca un plan cu unde vom dormi.

Bate vantul un pic, ceea ce e bine. S-a mai uscat si traseul si nu e prea mult noroi.

Seara la 7 ajungem in satul Rashaant. Intreband lumea din sat gasim o gazda, unde mai sunt niste englezi. Camerele sunt cam nasoale, dar avand in vedere vremea de afara e bine ca suntem inauntru. Ne face de mancare un fel de supa de oaie cu orez.

Iesim pana la magazinul satesc sa cumparam paine. Pana sa ajungem inapoi in camera incepe iar sa ploua.

Suna ceasul la 8 dimineata dar il ignoram pentru ca afara ploua. Ne mai invartim vreo 2 ore prin pat pana ne hotaram ca mai trebuie sa si plecam de acolo. Robert da o fuga la magazinul satesc si cumpara cartofi si oua. Le punem in bratele femeii sa faca ceva cu ele si dupa un timp apare cu toate fierte pe 2 farfurii. E excelent.

Tot speram ca se opreste ploaia, dar nu se opreste. Plecam pana la urma pe ploaie pe la ora 2 dupa amiaza. Suntem norocosi, nu ploua prea mult dupa ce plecam de acolo.

Aflam de la cineva de pe drum ca putem s-o luam drept spre Tsetserleg fara sa ocolim pe unde stiam noi ca e drumul de pe harta.

Ajungem la un rau mare. Pana sa ne hotaram noi ce facem Bogdan e pe partea cealalta a raului. Daca a trecut el inseamna ca putem trece si noi.

Dupa ce trec si eu apare un microbuz cu mongoli. Trec si ei, dar cand sa iasa pe mal se impotmoleste in noroi, asa ca trecem la impins.

Incepe iar sa ploua

Dar se opreste iar si, pentru prima data de cand ma stiu eu, vad un curcubeu complet, dintr-o parte in alta.

Tot mergeam noi prin balti cand vad in oglinda cum se apropie in viteza un microbuz. Ies de pe drumul de pamant pe iarba sa treaca nebunul, care trece, stropindu-ne si se opreste chiar in fata noastra. Ies toti din masina, ne fac semn sa oprim. Noi oprim mirati. Se apropie de noi unul din ei si vede o sticla goala de plastic legata de motocicleta. O ia, o taie in doua, scoate un bidon mare cu airag din camioneta si ne toarna sa bem. Bea el intai sa vedem ca e comestibil si apoi ne intinde paharul. Prima experienta cu airagul. Nu pot sa zic ca-mi place sau ca nu-mi place. Am baut putin si dupa am zis sa facem o poza cu ei. Ia Robert aparatul, eu ma bag intre ei la poza si ma trezesc cu un copil in brate

Intre timp Bogdan cu Radu nimerisera pe alte drumuri. Traseul fiind deluros a fost de ajuns ca ei sa aiba un mic avans si la o bifurcatie au luat-o pe alta parte. Statiile radio bat in camp deschis mult, dar peste dealuri nu prea.

Punem benzina in satul Hayrhan. Cerem niste indicatii aici, dar nu reusim sa ne intelegem cu fata de la casa.

Dupa ce iesim din sat, mergem un pic si ne oprim langa o casuta de lemn sa cerem indicatii. Unul dintre baieti stie un pic de engleza. Ne explica ca mai e destul de mult de mers pana la Tsetserleg, asa ca ne hotaram sa punem corturile langa casa lor. Ei accepta bucurosi. In timpul asta incep sa aud prin statie vocile lui Radu si Bogdan. Apar si ei in scurt timp.

Cand incepem sa scoatem corturile apar toti copiii si ne ajuta sa le punem. Cat ai zice peste corturile noastre sunt montate, si apoi suntem invitati inauntru la masa.

Desi e de lemn, inauntru e tot ca o iurta. Ne pun pe masa lapte, iaurt, painica dulce, branza uscata si dulceata. Iartul este preferatul meu. Branza uscata nu imi place. Dupa masa incercam sa socializam un pic. Scriem pe o hartie ce varste avem. Tatal are 45 de ani (dar arata de vreo 55). Copiii au 12, 14, 15 si 20 de ani. Cel mare e student la UlanBator (nu am reusit sa aflu la ce facultate) si lucreaza ca frizer. Sunt de fapt 2 familii inauntru, dar nu m-am prins exact de relatiile dintre ei.

La un moment dat scot niste panze albastre (khadag – хадаг). Este un simbol religios budist care semnifica puritatea si compasiunea.

Pe la 11 ne retragem toti la culcare. A doua zi suna ceasul la 8. Afara e soare. Ei deja taiasera o oaie si o pregatesc de fiert. La stransul corturilor participa iar copiii.

Pana se pregateste oaia ne cheama in casa sa luam o gustare.

Dupa mica gustare il las pe baiatul cel mare, Ganzo, sa dea o tura cu motocicleta mea (ktm 690 enduro). Dupa ce se invarte un pic pe acolo ma ia si pe mine ca pasager si ma duce sa-mi arate un munte special. Ajungem pe un varf de deal unde este o troita budista – ovoo. Intr-o calatorie, e un obicei sa te opresti si s-o inconjori de 3 ori in sensul acelor de ceasornic si sa arunci pietricele (unii lasa dulciuri, lapte sau vodca).

De aici se vede in zare un varf ascutit. Din ce inteleg eu de la el e un munte sfant.

Cand ne intoarcem toata lumea se distreaza. Ganzo ia si motorul lui Radu (ktm 990 adv) la o tura si ii scapa un “oau”.

Suntem invitati iar in iurta sa mancam o supa de oaie. Eram un pic speriat de supa asta, mai ales dupa ce citisem jurnalul lui Mihai Barbu despre calatoria lui  prin Mongolia din vara lui 2009. Supa a fost excelenta.

Dupa supa ne asezam toti in jurul unui lighean cu maruntaie fierte. Ganzo taie si ne intinde bucatele de organe. Cand imi intinde o bucatica de mat refuz. Nu vreau sa-mi incerc norocul prea tare.

Dupa masa ei se pregatesc sa plece la treaba. Ii ajutam sa incarce niste busteni in camioneta. Adica baietii ajuta si eu fac poze

Ne pregatim de plecare, facem o fotografie de grup, ne luam la revedere …

… si dupa ce pleaca majoritatea dintre ei la munca, ma sui si eu pe motor si am o surpriza: a treia pana din Mongolia, tot eu. Noroc ca suntem mai multi, si in felul asta dam toti pe rand la pompa. Se vede ca e a treia pana, timpul a scazut de la o ora la 40 de minute.

La ora 12 reusim sa plecam. Traseul este tot printre munti.

Ne oprim sa mancam iaurtul pe care-l primisem dimineata la iurta. In timp ce stam apare un mongol pe un cal. Noi tocmai golisem borcanul si mai vroiam. Dupa ce coboara omul de pe cal si se aseaza langa noi ii aratam borcanul gol. Il ia, se suie pe cal si pleaca. Dupa un timp il vedem cum se intoarce mergand foarte incet. Cand se apropie constatam ca are o galeata de plastic intr-o mana. Ne intrebam unde e borcanul nostru. Se aseaza langa noi, ne da galeata, ii dam niste bani si incepem sa mancam. Dupa un minut scoate din buzunar si borcanul plin cu iaurt.

Incercam sa-l facem sa ne scrie o adresa unde sa-i trimitem niste poze. Am in carnetel cateva tentative de adrese dar din pacate nu inteleg nimic din ce e scris acolo.

Bogdan ii prepara o tigara de foi. Apar si niste copii mai mici care pleaca dupa ce le dam niste bomboane.

Nu ne grabim nicaieri pentru ca nu mai avem prea mult de mers pe ziua de azi.

Ajungem intr-un loc cu 4 pietre de mormant asezate in cerc.

Dupa amiaza ajungem in orasul Tsetserleg si ne cazam la Fairfield Guesthouse (Fairview Guesthouse in Lonely Planet). Pensiunea este a unor englezi, si se vede. Arata foarte frumos inauntru.

In curte vedem o ciudatenie pe doua roti. Sunt 2 englezi (el si ea; ea vorbeste cu un debit incredibil) care se plimba in jurul lumii http://www.guzzioverland.co.uk/.

Mergem pana in centru la bancomat sa scoatem bani, apoi sa cautam ceva de mancare. Gasim un restaurant – club – karaoke (v-am zis deja ca mongolii sunt inebuniti dupa karaoke). Nimeni nu stie nici macar o boaba engleza aici, dar reusim sa comandam ceva. Apare si cuplul de englezi cu Land Rover-ul, cu care ne intalnisem in Ulaangom.

Micul dejun care este inclus in pret este slabut, asa ca comandam unul “full english breakfast”. Si asta e cam slab si cam scump.

Eu cu Robert si Radu ne aranjam o tura cu calul. Mergem la vreo 30 km in afara orasului la o iurta. Nimeni nu stie engleza. Ne zambesc un pic, ne poftesc in iurta si ne dau niste prajiturele.

Apare si ghidul care ne cheama afara la cai. Caii sunt legati si par cam nervosi. Speram si eu la un mini training despre cum sa calaresti, dar de unde. Nimic. Trebuie sa precizez ca nu m-am mai suit niciodata pe un cal. Radu se urca primul. Eu al doilea. Calul meu pleaca de nebun. Ma tot uit in urma si nu stiu ce sa fac. Nu stiu sa-l opresc nici sa-l fac sa-si schimbe directia. Din fericire apare si ghidul si imi repune calul pe traiectorie. Ne plimbam cam o ora dupa care ne intoarcem in juma de ora (aceeasi distanta). Ma zdruncina calul din toate incheieturile. La intoarcere s-a mers mult mai repede. A fost frumos pe cal dar imi spun ca nu mai am nevoie si alta data.

Intre timp Bogdan merge sa viziteze manastirea Budista de deasupra orasului Tsetserleg.

Cand ne intoarcem ne pregatim de plecare, dar, mai intai, mergem iar la restaurant sa mancam. Comandam carne grill, dar iar avem parte de carne tocata. La astia nu cred ca s-a inventat gratarul.

Dupa masa plecam spre Karakorum.

va urma…

10 august 2010

Stand de vorba cu un american (stabilit de vreo 7 ani in Mongolia, profesor de engleza) aflam ca drumul spre Tsetserleg nu e pe ruta principala de pe harta (traseul ingrosat cu rosu), ci pe un drum secundar. E bine, pentru ca noi vrem sa mergem spre Moron.

Ne intalnim cu 2 mongoli din UB plecati sa-si viziteze tara cu camionul din poza.

Din satul Ih-Uul drumul spre Shine Ider este pe stanga raului.

Trecem numai printre munti, peisajul este de vis

Din cand in cand ne mai intalnim cu localnici care admira foarte curiosi motocicletele.

Ajungem inainte de inserat in satul Shine Ider. Eu cu Bogdan o luam putin inainte sa cautam o iurta langa care sa punem cortul in timp ce Robert cu Radu se duc in sat la magazin sa caute ceva de mancare.

La prima iurta la care mergem ne intampina un caine furios. Dinauntru iese un copil. Incercam sa-i explicam prin semne ce vrem dar ne face semn sa plecam. Parintii nu-s acasa, cainele este foarte furios si d-abia il tine.

Mergem apoi spre alta iurta. Dar in curand este lumina aia misto de poze, asa ca facem o mica pauza foto.

Ma apropii de iurta. Apar vreo 5 caini care incep sa latre. Un barbat la vreo 30 de ani iese din iurta si striga la caini. Tac toti instantaneu. Ii explic omului prin semne ce vreau de la el. Ne arata un loc la o distanta de vreo 50 de m de iurta si imi explica prin semne ca acolo e locul pe care stau oile, dar eu nu inteleg la momentul respectiv.

Vin si ceilalti si ne apucam sa punem corturile. Ii intindem omului o bere; la inceput  refuza, noi insistam, pana la urma o ia. Baietii ne zic ca la magazin a fost destul de greu sa cumpere bere. Aflam a doua zi de la cineva ca o zi pe saptamana nu se vinde alcool.

In timp ce ne punem corturile ne arata prin semne ca a impuscat un animal si sa venim la el in iurta sa-l gatim. Avem o surpriza. Cand intram vedem sub pat un animalut blanos, fara cap. N-am mai vazut niciodata un asemenea animal, asa ca nu stim ce e.  Ia omu lemnul de la intrarea in iurta (ce e folosit pe post de covor de sters picioarele) si il baga inauntru ca sa aiba pe ce sa gateasca animalul. Baga niste pietre in foc si dupa ce se incing bine incepe sa i le infunde una cate una pe gat. Fiecare piatra indesata genera un mic vulcan. Dupa ce infunda vreo 5 pietre il roaga pe Radu sa-l ajute sa-i stranga o sarma de gat ca sa nu iasa aburul dinauntru. Il asa un pic sa se prepare in interior, timp in care ne arata niste poze cu el in armata in Irak.

Dupa vreo juma de ora ne cere un primus sa-i parleasca blana. Din cand in cand scurge intr-un pahar niste suc din interior. Dupa ce umple paharul (in timp ce-si da coate cu nevasta-sa si rade), mi-l intinde mie sa beau. Il iau, il miros, si i-l dau inapoi. El il ia si bea o gura si mi-l da inapoi. N-am ce face, beau si eu. Are gust de suc de friptura, dar nu tineam neaparat sa aflu cum e. Copiii asista curiosi la tot procedeul. Fata mai timida, in spatele mamei, baiatul mai curajos, se uita de aproape. Pe moment n-am stiut ce mancam, dar aflam a doua zi de la cineva ca am mancat marmota, si e considerata o delicatesa.

Dupa ce termina de parlit incepe sa-l taie bucati. Prima bucata i-o da lui Radu, a doua bucata nevestei, si dupa incepe sa ne imparta noua si la copii.

Dupa ce ne bagam in sacii de dormit incepem sa auzim un zgomot langa corturi. Cand deschid usa la cort ce sa vezi.. oile sunt acolo langa noi

A doua zi avem iar noroc de vreme buna.

Inainte de plecare ma cheama iar in iurta si imi da o sticla de lapte proaspat si un borcan de iaurt.

Drumul continua spre Moron.

In mica pauza de masa mancam borcanul de iaurt.

La ora 14:00 ajungem in Moron. Mai intai mergem sa cautam un bancomat. Gasim unul langa bazar, dar nu merge pentru ca e picat curentul in tot orasul. Cautam apoi un restaurant sa mancam de pranz. Aici ne intalnim cu un mongol care vorbeste engleza si are afaceri de turism in nordul lacului Khovsgol. Are o tabara pentru turisti http://www.sayan-radian.ru unde vin multi rusi cu bani multi.

Cand aude ca suntem din Romania, ne spune ca Ceausescu era un presedinte bun si ca nu trebuia sa-l omoram.

La un moment dat o cotim spre dreapta si ajungem la un rau, care are un pod ! E o minune sa existe un pod peste un rau in Mongolia, asa ca se cere taxa pentru trecerea pe pod.

Dupa cativa kilometri dam de o tabara – Talin Us. Punem si noi corturile aici. Cand ne bagam in saci la somn incepe sa picure. Adorm si peste putin timp ma trezesc din cauza unui zgomot foarte puternic de ploaie torentiala.  Asa de puternica e ploaia ca sentimentul avut este ca ma ia la vale cu tot cu cort.

Va urma …

Aproape ca terminasem cu ritualul zilnic de pregatire al bagajelor si ma pregateam sa ies in curte sa le pun pe motocicleta, cand, Bogdan, care deja era acolo, ma striga. Cand ma uit pe geam il vad pe Bogdan, foarte zambaret, cum imi arata ca motocicleta mea e mai lasata decat normal. Surpriza zilei… am panaaaa (pana numarul 2).

Si  pe langa asta, descopar si o pata de benzina sub motocicleta. Robinetul care inchide benzina de la rezervorul suplimentar se pare ca a cedat si el.

Cel mai la indemana cric central este un zid, care e cat pe ce sa se rupa cand trantim motorul pe el. Dam noi roata jos si ne apucam de treaba, cand ne vad niste baieti de-ai locului. Dupa ce baga 2 leviere il scot cu mana. Vreau sa pun camera de rezerva (de la pana anterioara), dar baietii imi zic ca trebuie verificata inainte, si ma cheama intr-un beci unde e o cada cu apa. Verificam si camera pe care tocmai am scos-o din roata si surpriza: camera de rezerva are o fisura si camera de pe roata nu are nimic.

Dupa ce termin de montat roata la loc, Radu observa un lichid sub motocicleta. Se pare ca e pompa de apa, dar nu e moarta de tot. Asa ca se completeaza cu niste apa.

Pe la 1 plecam direct la masa de pranz, unde mancasem si seara dinainte. Aici ne intalnim cu un cuplu de englezi de varsta a doua care se plimba de 2 ani cu Land Roverul din imagine – http://www.goingoverland.com/. Fiica lor e acasa si ii sustine. Imi da englezul un furtun de benzina sa-l inlocuiesc pe cel stricat cu cateva zile inainte, dar pana la sfarsitul calatoriei nu am reusit sa-l montez .

Din Ulaangom sunt vreo 3 variante de drum. Una e ruta nordica, mai plictisitoare. Mai este o ruta prin munti, mai grea, si o  ruta pe langa lacul Hyargas pe care o alegem noi.

Sunt portiuni de teren plat unde mergem cam cu 90-100 km/h.

Spre seara ajungem intr-un sat, Naranbulag (arata destul de bine, cu o alee pietonala in centru). Tragem intai la magazinul satesc sa luam niste bere si ceva maruntisuri de rontait. Bineinteles ca avem ocazia sa socializam un pic cu localnicii.

Daca pana acum gasisem si benzina de 92, acum gasim numai de 80.

Mai mergem vreo 25 de km pana la lac si apoi cativa km spre dreapta. Deja e intuneric. Coboram spre lac si punem corturile aproape de apa. Lacul este imens si sunt valuri ca la mare. E plin de tot felul de insecte. Mancam iar la primus, tot mancare instant. Desi pare chiar buna la gust, dupa cateva zile de plicuri nu prea mai intra. Din cauza asta, peste tot unde gasim, luam ceapa, si o mancam cam la orice.

La vreo 50 m de noi sunt niste familii de mongoli, si ei tot cu cortul. Parca as fi in vama in extrasezon.

Dimineata din fericire soarele rasare mai tarziu ca la noi vara. Pe la 8:30 reusesc sa ies din cort si sa ma apuc de strans bagajele.

Nu iesim noi bine din cort ca ne trezim cu vecinii nostri peste noi. Toate motocicletele sunt studiate in amanunt. Unul dintre ei chiar imi cere ceva de baut printr-un semn pe care nu il inteleg pe moment si ma uit foarte mirat la el.

Robert ca de obicei, se relaxeaza. Intotdeauna pare ca e ultimul. Dar exact cand avem noi impresia ca suntem gata inaintea lui, el este deja pe motor gata de plecare.

Daca initial toti am stabilit sa ne luam cate un scaun pliabil, in seara de dinainte de plecare, cand am vazut mormanul de bagaje, am renuntat la aceasta idee. Robert era si el cat pe ce sa renunte la idee, dar totusi si-a luat scaunul cu el. Si asa a aparut ideea ca acest scaun va fi folosit de cel care termina primul de pus sau strans cortul. Evident ca tot Robert l-a folosit.

Terenul este nisipos. Ajungem la o tabara Har Termes, unde e un izvor considerat tamaduitor de catre localnici.

Celalalt traseu este prin muntii din departare. Noi mergem paralel cu muntii.

Cand ma opresc la o pauza de foto imi dau seama ca placuta cu numarul de inmatriculare se mai tine intr-un singur surub. Cea mai simpla rezolvare a problemei este s-o dau jos, urmand s-o prind la loc cand ne apropiem de civilizatie.

In a doua parte a zilei devine mai interesant. Dealuri, verdeata, lumina misto spre dupa amiaza…

Ne apropiem de satul Songino exact la ora la care tot visez eu sa punem cortul si nu reusim. Inainte de sat o tai la stanga pe un drum care urca spre munte sa caut un loc de cort, in timp ce baietii se duc in sat sa caute un magazin. Nu gasesc un loc ca lumea (e prea in drum), asa ca ma duc in sat dupa ceilalti.

Iar e trecut de 7 si noi n-am pus cortul. Cum baietii mai au treaba in sat, eu o iau inainte si ma urc pe primul deal care-mi iese in cale.

Intre timp baietii se intalnesc cu un cuplu (el brazilian si ea frantuzoaica) plecati in jurul lumii din 2009 cu un microbuz WV http://www.amerikando.com/. Au ajuns in Franta in martie 2011 si au scos o carte “Les routes de la liberte”.

Lumina misto. Sesiune foto cu motocicleta. Montez si cortul. Las contactul pus ca sa mearga statia. La un moment dat se duce bateria la motocicleta si nu mai merge nici statia (nu am acumulator de rezerva). Se intuneca. Se vad 3 luminite cum pleaca din sat. Incerc sa-i sun dar nu merge. Totusi, noroc ca am semnal pe mobil si le dau prin sms coordonatele GPS. E bezna. Ii vad cum o taie in linie dreapta spre mine. Cand ajung la mine imi spun ca trebuie sa strang cortul si sa ne mutam. Au avut un mic incident in sat cu doi localnici, probabil bauti: unul i-a luat lui Bogdan cheia din contact si altul l-a amenintat pe Robert.

Imi strang cortul, imping motorul ca sa porneasca (pentru a 2-a oara de cand am plecat de acasa) si ne mutam la cativa km mai incolo.

Ne trezim, cu ceasul, pe la 7 dimineata. Pare ca sta sa ploua. Scoatem cel mai bun timp la strans cortul si impachetat.

In timp ce stateam noi pe marginea drumului la o bere vedem un camion cum se apropie. Cand ne vede, opreste, si vin la noi 2 baieti. Stam un pic, ne uitam unii la altii, radem, facem o fotografie si pleaca.

Ne apropiem de Tosontsengel

Ajungem in Tosontsengel dupa amiaza, pe la 6. Ne cazam la un hotel in centrul orasului, proaspat renovat (sau construit). De proaspat ce e, nu au apa calda. Ne cazam si coboram la masa. Avem noroc, cred ca pentru prima data in Mongolia, dam de cineva care stie engleza (managerul hotelului), si reusim sa comandam o mancare ca lumea.

A doua zi dimineata facem o mica plimbare la banca sa schimbam ruble si dolari (bancomat nu exista in oras). Aflam aici ca se pot schimba numai bancnotele mai noi de anul 2000.

Va urma…

6 august 2010

Plecam din Olgii pe la 10, de data asta pe traseul corect. Vremea este excelenta. Desi pe harta apare o liniuta rosie, prima parte de drum este foarte circulata.

Pe ultimii km inainte de lacul Achit este cam mult nisip.

Luam pauza de masa pe malul lacului. Gatim niste plicuri cu mancare instant. In timpul asta cativa localnici cu o motocicleta ne dau tarcoale. Ii dau unuia dintre ei un sticker cu Dementor KTM pe care-l lipeste mandru pe rezervor. Din pacate nu l-am fotografiat.

Stam de vorba cu niste grupuri de straini veniti cu jeepurile. Un grup sunt cu un ghid mongol. Ceilalti – 2 englezi, sunt singuri, au un caiac pe jeep si se plimba, dau la peste, se dau cu caiacul, etc. Ne recomanda un traseu frumos intre Moron si Tosontsengel. Si ne povestesc despre traseul facut de ei pana la crescatorii de reni din nord-vestul lacului Hovsgol.

Lacul se poate ocoli prin partea superioara pe un pod.  Dupa  pod, noi o luam spre stanga spre trecatoarea Bayramyn (2500 m).  Drumul principal aici o ia spre dreapta, spre Hovd.

Dupa ce trecem de un sat mic, Hotgor, drumul incepe sa urce mai abrupt si are portiuni proaste cu bolovanis.

Ajungem in trecatoarea Bayramyn (aprox 2500 m). Pe aici au trecut Ewan McGregor si Charley Boorman in 2004 cand au filmat Long Way Round. Si ei au ocolit lacul Achit si apoi s-au dus spre Ulaangom.

Schimbam niste impresii vizuale cu cativa localnici curiosi, apoi coboram spre lacul Uureg.

Daca mergeti prin Mongolia, nu strica sa aveti la voi niste bomboane. Din loc in loc ne mai opream un pic si le dadeam copiiilor.

In Mongolia lacurile sunt imense. Cand stai pe malul lor ai impresia ca esti la mare.

Pe malul lacului dam cu banul daca punem cortul aici sau mergem mai departe. Iese ca mergem mai departe. Sunt un pic suparat pentru ca peisajul era superb, dar pana la urma ma bucur, pentru ca ce urmeaza este de vis.

Urcam iar. Ajungem intr-un pas Ulaan Zuuhyn. Cerul, care putin inainte fusese acoperit in intregime de nori, acum lasa loc catorva raze de soare dinspre orizont. Este lumina aia dementiala de Mongolia.

Din pasul asta se vede urmatorul pas: Ulaan.

Ne oprim intre cele 2 pasuri sa facem cateva fotografii. Aici chiar era loc de pus cortul. Sunt si cateva iurte in zona la care se poate sta.

Dar nu punem cortul nici aici, asa ca plecam mai departe. Sus bate vantul foarte tare.

Dupa pasul Ulaan incepe coborarea spre Ulaangom.

Cu 30 km inainte de oras ne intersectam cu un drum de asfalt care vine din Rusia. La intrarea in oras platim taxa de drum

Orasul este foarte intunecat. Gasim intr-o zona obscura un hotel (traiasca ghidul Lonely Planet). Nu ne cazam. Mergem in oras sa mancam. E mare lucru ca au meniu in engleza. Dupa masa mai cautam hotel, dar nu gasim altceva, asa ca mergem la primul gasit.

Va urma…

Ne trezim la 8 dar ploua. Ne tot invartim prin camera si sovaim daca sa plecam sau sa mai asteptam pana se opreste ploaia. Dar prea mult nu putem astepta, pentru ca trebuie sa trecem granita spre Mongolia.

Ne urnim pe la 11, ajutati de niste raze de soare. Avem de mers vreo 50 de km pana la granita, unde se vad niste nori negri de ploaie.

Pe la 12 ajungem la granita (peste 2000 m altitudine). E frig (cam 10 grade) si bate vantul. La primul punct de control ni se cer pasapoartele si inregistrarile. Noi aratam o factura de la hotelul din Barnaul si functioneaza. La al doilea punct de control aratam pasapoartele si talonul. In sfarsit, ajungem la al treilea punct de control unde trebuie completate niste formulare. Inauntru multa lume cu tot felul de sacose. Completam si noi formularele si cand ne asezam la coada ni se spune ca urmeaza pauza de masa de o ora. A inceput iar ploaia, dar avem noroc ca este un acoperis. 2 austrieci motorizati cu R1200GS care au nimerit inainte de poarta stau in ploaie.

Intram in vorba cu un cuplu de sloveni care traversasera Mongolia dinspre UlanBator, pe ruta nordica, prin munti. Ne sperie un pic zicandu-ne ca e greu si ca nu putem trece raul mare dintre Olgii si Ulaangom. Asta stiam din LWR, dar speram ca nu e adevarat. Se poate ocoli pe un drum mai lung, prin munti, pe langa lacul Achit unde este un pod. Ei au trecut raul, dar conduc un camion Iveco de teren. Cica au avut noroc de 8 zile consecutive cu soare. Ne intrebam pe unde o fi soarele ala; doar Mongolia este denumita tara cerului albastru

Dupa ce scapam de vama asta urmeaza o sosea de cativa km si inca un punct de control. Este o poarta, inainte de care se termina asfaltul. Dupa 6700 km de cand am plecat de acasa … e clar… intram in Mongolia. Entuziasmul meu e oarecum demolat de vremea nasoala, dar ma gandesc la “tara cerului albastru”.

Austriecii se opresc sa scada presiunea in anvelope. Ne spun ca o sa revina la normal cand incepe iar asfaltul. Noi le spunem ca in Mongolia nu prea exista asfalt, la care ei fac niste ochi mari si mirati.

Dupa cativa km ajungem in vama mongola. Inainte de vama este un ghiseu unde trebuie sa platim o taxa de 1$. In fata ghiseului este o groapa cu apa prin care teoteric trebuie sa trecem. Nu prea am inteles bine pentru ce e taxa.

Am ghinionul sa declansez un aparat de control cand intru pe usa. Sunt imbracat cu costumul de ploaie si am un rucsac mic in spate. Ma cheama baietii inauntru dupa tejghea si incep sa ma controleze. Nu prea stiu ei engleza, deci nu inteleg ce vor de la mine. Imi pun in mana un manual de la un aparat (probabil cel de la usa) de control de radiatii ?!? Raman masca si tot dau din umeri. Cred ca ei incearca sa ma faca pe mine sa le explic cum functioneaza aparatul.

La 17:30 scapam de vama si plecam mai departe (tot raul spre bine.. noroc cu aparatul de radiatii ca nu am fost afara la motocicleta cand s-a facut controlul bagajelor ). Ne hotaram sa mergem spre Olgii (stiam ca si maine se anunta ploaie si aflasem si de partea cu ocolul lacului). Dupa vama este alt ghiseu unde trebuie platita asigurarea pentru motociclete.

2 biciclisti suedezi merg spre Beijing.

Drumul principal se opreste intr-un gard. E un teritoriu imens, gol, imprejmuit de un gard. Il ocolim prin dreapta.

Primul sat dupa granita este Tsagaannuur. Ajunsi aici nu prea stim in ce directie s-o luam si nu apucasem sa bagam datele in gps. In timp ce stateam noi sa ne gandim apare o motoreta chinezeasca cu doi tipi pe ea. Ne intreaba ce cautam si ne fac semn sa-i urmam. Ne propun sa ramanem peste noapte la ei acasa. Noi refuzam. Totusi, ne ocolesc tot satul si ne duc la ei acasa unde ne propun iar ramanem acolo.  Noi refuzam si ne duc inapoi la drum unde ne arata directia spre Olgii. Avem de mers 30 km pana la asfalt. La plecare ne cer 30000 bani mongolezi. Nu avem decat ruble… suma se transforma intr-o mie. Incercam sa refuzam si sa plecam dar par amenintatori si ne arata mobilul. E prima zi in Mongolia, e tarziu, ploua, nu prea avem ce face. Dam 800 ruble si plecam mai departe.

Stiu ca “30 km pana la asfalt” pare ceva banal. Dar la vremea aia parca nu se mai terminau.

Mergem cam cu 20 km la ora si urcam usor usor intr-un pas la vreo 2500 m, Shine Davaa, unde ninge. Imi fac tot felul de scenarii in cap, cum punem cortul pe vremea asta in caz de ne apuca noaptea pe aici. Cred ca si ceilalti gandesc la fel, dar nimeni nu prea are curaj sa zica. In casti e liniste.

Ajungem totusi la asfalt pe lumina (sunt 10 km de asfalt inainte de oras). In Olgii, primul hotel la care nimerim e plin. Vis-a-vis de hotel un karaoke de unde rasuna Rammstein. Am observat ca la mongoli e plin de cluburi de karaoke. Gasim alt hotel – Bastau unde ne cazam. Cam bomba, dar merge. Ne bagam motoarele intr-o curte in spatele hotelului. Niste garcea mongoli incearca sa inghesuie in masina de politie un cetatean beat mort. Pe holul hotelului alt cetatean turmentat pica in cap. Dupa ce ne lasam bagajele in camera si ne schimbam plecam sa mancam. Cat pe ce sa ne impiedicam de un alt cetatean care doarme pe treptele hotelului, in ploaie. Cred ca era obosit rau de a reusit sa adoarma pe frigul ala in ploaie.

Gasim un restaurant turcesc – Pamukale. Au mancare buna, dar nu au bere. Ce-ar mai fi mers o bere dupa o asemenea zi ! Prima zi in Mongolia !

Cam asa arata o camera de motoristi dupa o zi ploioasa

Si asa arata peisajul vazut de la etajul 1 al hotelului nostru.

Mergem sa mancam de dimineata tot la turci, apoi dam o raita prin oras. Ajungem aproape de periferia orasului. Acolo este o statie de taxiuri moto. E interesant ca baietii au casti de muncitori pe cap (n-am vazut pe nimeni altcineva sa foloseasca casti pe moto aici). La momentul ala n-am observat, dar acum vad ca masina din fundal are numar B-484-HMN. Nu cred ca are nici o legatura cu Romania pt ca am mai vazut si altele cu numar B-…. si nu seamana deloc placutele de inmatriculare.

Daca in centru sunt si blocuri de 4 etaje, la periferie sunt iurte puse in curte.

Dupa cateva zile de mers prin Mongolia ma tot intrebam eu de ce nu vad gaini in curtile oamenilor. Raspunsul e simplu: e plin de vulturi.

In centrul orasului sunt mai multe banci, de unde am scos si noi bani de la bancomat.

Seara, ca sa schimbam peisajul, mergem sa mancam in alta parte, la un Irish Pub. Nu stiu de unde le-a venit ideea sa-l denumeasca Irish Pub ca nu seamana deloc, nici cu Irish, nici cu Pub… si nici mancarea nu e cine stie ce. Partea tare e nota de plata.

A doua zi incepe cu adevarat aventura noastra offroad prin Mongolia. Avem o harta de la Reise Know How scanata si calibrata pentru gps. Cu ajutorul unui program special se poate desena cu mouseul traseul si exporta in gps. Ideea noastra este sa ocolim lacul Achit prin munti ca sa putem trece de raul mare.

Pe la 10 dimineata plecam din curtea hotelului. Se anunta o zi excelenta. Este soare. Gasim noi un drum care pare ca merge in directia buna, dar nu intrebam pe nimeni pe unde trebuie sa o luam.

Si urmand traseul fara sa ne abatem stanga – dreapta, nimerim intr-o albie de rau care-l scoate din minti pe Robert. BMW-ul lui are garda la sol foarte mica.

Vad o masina cu localnici si ma duc la ei sa-i intreb. Nici unul nu stie engleza. Mi se pare ca vor sa zica ca nu e bine pe partea asta, si ca trebuie sa ne intoarcem in oras. Le spun si baietilor si ajungem la concluzia ca nu se poate, ca aia habar n-au ce vorbesc

Pana la urma gasim alt drum care ajunge intr-un rau. Fiind primul rau mai serios pe care-l trecem ne ia ceva timp. Cu ocazia asta inventam si un imn al calatoriei noastre. Singurele cuvinte sunt : “Mongoliaaaa, Mongoliaaa”…

Dupa ce trecem raul ne oprim sa ne uscam un pic la cizme si sa mancam ceva de pranz. Ne intalnim cu alti mongoli care ne spun prin semne ca e bine pe aici. Ma intreb si acum daca au inteles ce voiam de la ei.

Plecam noi fericiti mai departe ca doar trecusem primul rau serios din Mongolia si dupa nici 5 minute dam de urmatorul rau. Si apoi de urmatorul, si tot asa. Asa e in Mongolia, si este foarte frumos.

Tot timpul cat mergem vedem in stanga, undeva departe, un rau mare.

In Mongolia sunt foarte multe variante de drum care duc de fapt in acelasi loc.

Dupa-amiaza tarziu ajungem intr-un sat care pare nelocuit.

Iar incercam sa tinem trackul gps fara abatere si nimerim intr-o mlastina. Noroc ca este secata. Dar asta nu inseamna ca nu avem parte de tantari la greu. Din cauza ca mergem foarte incet ne asalteaza. Iar cand ne oprim e macel.

Ne infundam la un moment dat si ajungem la concluzia ca ne intoarcem in sat si intrebam acolo. Am intrebat degeaba ca n-am aflat nimic.

Gasim noi un drum care iese din sat si o luam pe acolo.

Si surpriza zilei. Aproape de 7 seara drumul nostru se termina in ditamai raul. Ne intoarcem un pic, scoatem laptopul, bagam pozitia gps pe harta si incepem sa ne prindem ca nu suntem pe partea buna a raului.

Dupa alte cateva incercari de a gasi o trecere peste rau renuntam, ne intoarcem un pic spre Olgii si punem corturile inainte de lasarea intunericului.

Prima noapte la cort in Mongolia. Facem cunostinta cu cerul plin de miliarde de stele, toate foarte vizibile din cauza aerului nepoluat.

A doua zi facem cale intoarsa in Olgii.

Raul trecut in ziua anterioara s-a umflat un pic. Se pare ca zapada cazuta cu cateva zile in urma a inceput sa se topeasca. Nu am destula viteza cand trec peste un sleau si roata din spate se afunda in pietris. Dar nu e nici o problema, chem baietii sa ridice de spate si plecam mai departe.

Pe masura ce ne apropiem de oras incep sa simt miros de benzina. In oras, stand la semafor vad cum sub motorul meu se contureaza o mica balta de benzina. Mergem iar la turc sa mancam si il rugam sa ne lase sa punem motocicletele in curtea din spate. Imi dau seama ca mi s-a sectionat un furtun de benzina de la rezervorul suplimentar. Culmea e ca atunci cand l-am montat era sectionat 1 cm, dar am crezut ca daca tai bucatica respectiva o sa fie totul in regula. De fapt a fost defect din fabricatie. Si mai descopar si unul din robineti stricat. Noroc ca Radu are la gentile laterale niste robineti pe care-i imprumut eu.

Dupa o masa buna merg in targ sa caut furtun. Desi imi zisesera mai multi ca gasesc acolo orice vreau, nu gasesc ce am nevoie si mai mult pierd si o gramada de timp. Plimbandu-ma prin bazar vad vreo 20-30 de mese de biliard, toate ocupate.

Tot nu intrebam pe unde este drumul corect asa ca o luam inapoi spre granita.

La 6 seara ajungem in pasul Shine unde ne ningea de zor acum cateva zile. De data asta privim in cu totul alta lumina. Soarele este aproape de apus, pe cer sunt cativa nori. Este lumina aia de Mongolia.

Ma opresc sa fac o poza si cand sa plec am o senzatie ciudata.. ca si cum mi-ar derapa spatele… surpriza: chiar derapeaza, e de la prima mea pana. In timp ce ne chinuiam noi acolo sa scoatem cauciucul de pe janta opreste o masina sa vada ce facem. Nici nu se dau bine jos din masina ca unul dintre ei isi pune niste manusi de mecanic si incepe sa ne ajute. Se vede ca baietii au experienta la pene

Cand le spunem unde vrem sa ajungem, ne explica ca nu e bine pe aici, si ca de fapt trebuie sa ne intoarcem in Olgii si s-o luam pe partea stanga a raului.

Asa ca pe seara ne cazam la acelasi hotel si mancam la acelasi restaurant turcesc cu care ne-am obisnuit.

Ne trezim dupa 11. Ar mai fi mers niste somn, dar avem treaba. A venit timpul sa facem revizia la motociclete. Luam micul dejun la hotel, apoi chemam un taxi sa ne arate drumul catre service – bikeland.ru (teoretic sunt dealeri ktm).

E un singur mecanic si noi 4 motociclisti. Muncim cot la cot (mai mult noi decat el) si dupa 5 ore terminam totul. Facem schimbul de ulei si filtre (mai putin bmw-ul) si schimbam toti cauciucurile. Filtrele le-am luat din Bucuresti. Acolo nu prea au mare lucru. Cauciucurile de strada le lasam la service pentru ca ne cam incurca si nu mai avem nevoie de ele mai departe. Ne montam cauciucurile de teren (TKC80); doar ne asteapta vreo 1500 km de drumuri neasfaltate in Mongolia.

Le 8 seara ajungem inapoi la hotel. Ne conduce patronul service-ului, care nu se incurca cu orice masina si conduce un BMW X3.
Apare si ideea sa mai stam o zi in Barnaul sa ne tragem un pic sufletul. Spre seara iese soarele.
Dupa ce lasam motocicletele chemam un taxi si il rugam sa ne duca la un restaurant traditional. Ajungem la un restaurant de fite din centrul orasului. La o masa alaturata doi rusi cam trosniti. Unul din ei intra in vorba cu noi si afla ca suntem din Romania si ne intreaba daca am vazut “haiduci”. Noi nu intelegem ce vrea sa zica ca nu pronunta cum trebuie. La alta masa e un tip care vorbeste romaneste. Ne explica el care-i treaba. Aproape ca nu mai scapam de ei. Dupa alte cateva incercari de a discuta ne explica prin limbajul international al semnelor sa mergem cu ei sa bem. Ne arata ca dau un telefon si cheama niste rusoaice pe care urmeaza sa le cunoastem la el acasa unde are si sauna. Le tot explicam ca nu e nevoie dar domnii respectivi nu prea inteleg. Singura modalitate de a scapa este sa plecam.

A doua zi ne trezim pe la 11 si luam micul dejun la hotel.

Eu cu Bogdan facem o plimbare pana la magazinul moto sa luam uleiul de rezerva. Apoi mergem sa cautam un magazin mare sa luam una alta. Gasim o banca de unde scoatem bani si schimbam niste dolari. La ghiseu e o domnisoara foarte amabila care vorbeste engleza. Ne explica unde gasim un mall si ne printeaza o harta cu imprejurimile.

La mall cam pierdere de vreme. Imi iau cateva perechi de ciorapi si ne intoarcem in camera. Toti avem de lucru la reorganizarea si reimpachetarea bagajelor.

Eram hotarat sa nu ma misc de acolo pana nu termin de impachetat totul, dar baietii se hotarasc sa mearga la un restaurant… asa ca cedez si chemam iar taxiul…

Luam 2 portii de 2 persoane ca deh, muream de foame.. si cand vedem portiile ne dam seama ca nu putem manca tot.

Suntem inapoi in camera pe la 10 seara. Ne apucam iar de impachetat. Eu termim la 12 si ma bag la somn.

30 iulie 2010

Suna ceasul la 7:15. D-abia la 8:30 ajungem la micul dejun. Azi e zi mare, dar noi nu stim inca: intram in Muntii Altai. Cam cel mai frumos peisaj vazut pana acum. La concurenta cu cel din NZ.

La 10 reusim sa iesim din curtea hotelului. Soare, cer senin, ceva nori, dar pe motor e cam racoare. Incep sa apara padurile. Si multe lanuri de floarea soarelui. Drumul e foarte liber. Parca timpul s-a oprit in loc si noi suntem intr-o poveste.

Intr-o benzinarie intalnim o gasca de chopperisti rusi din Yekaterinburg (cam la vreo 2000 km departare de casa)

In jur de 3 dupa amiaza oprim la un chiosc pe marginea drumului sa mancam ceva de pranz. Niste nuntasi erau deja acolo pe malul raului si isi faceau poze. Dupa ce termina sedinta foto le sare in ochi motocicleta mea. Asa ca toata lumea, pe rand, trece la fotografiat.

Momentul culminant a fost cand domnisoara in fusta scurta mov s-a urcat si ea sa fie pozata. Trebuie precizat ca era destul de cald si saua mea e din piele intoarsa.

Dupa ce termina cu Ktm-ul trec la Bmw. La 990-uri n-au atentat.

Shashlacul nu  mai e ce-a fost. Pe masura ce inaintam spre est are tot mai multa grasime.

Drumul merge pe valea unui rau destul de lat. Sunt multe tabere de vacanta.

Ne intalnim cu un grup de motociclisti din Moscova. Piesa de rezistenta e o gagica care a venit de acolo pe un Suzuki DR 250 (imaginati-va cum ar fi sa mergeti pe o scandura care vibreaza vreo 3500 km). Ei se duc pe niste drumuri forestiere spre muntele Belukha. Ma incanta foarte tare ideea asta, dar nu avem prea mult timp la dispozitie. Inca mai credem ca ajungem la Magadan.

In tot timpul asta niste “dorei” ne studiaza.

Drumul urca treptat la 1700 m. Ajungem intr-un pas unde se vand suveniruri (asa se gaseste pe google maps - Seminskiy Khrebet, Republic of Altai). Se fac niste drumulete laterale. Apucam si noi pe cel din dreapta si ajungem la o pensiune la marginea padurii.

Nici nu ne oprim bine ca apare Aleksandr, din Novosibirsk. E sosit aici cu masina, impreuna cu nevasta-sa. Acasa are o Yamaha TDM. Ne intreaba daca ne e sete si scoate din portbagajul masinii 5 beri. Doar n-o sa ne lase sa bem singuri.

Nu mai sunt camere libere asa ca punem toti cortul. Putem face dus la el in camera daca vrem. Stam la palavre. Imi face cadou o harta detaliata a regiunii. Ne spune cat de misto sunt rusoaicele si ca trebuie neaparat sa le cunoastem ca altfel e ca si cum n-am cunoscut cu adevarat Rusia. Ii spunem si noi ca am observat ca au fete frumoase, dar ca si in Romania sunt fete foarte frumoase. Cred ca e o treaba balcanica

In timp ce punem corturile ne aduce un bidon de 5 litri de apa calda.

Micul dejun e la ora 9. Arata un pic ciudat, dar e mancabil.

Verificam uleiul. Observ ca mi-a consumat un pic dupa schimbul din Barnaul si completez vreo 300 ml. Robert e ca de obicei primul cu stransul si se relaxeaza la soare pana terminam si noi bagajele.

Reusim sa plecam mai departe la 11. Auzisem de la Samo de o tabara undeva in munte, aproape de baza ghetarului Ak Tru. Ne miscam foarte greu pentru ca drumul este foarte frumos si ne cere multe opriri de poze.

Vine si ora mesei. Mergem noi la ghiseu hotarati ce comandam cand vad eu la cineva in farfurie ceva care pare interesant. Intreb cum se cheama si ne raspunde: cotlet. Asa ca cerem cotlet. D-abia dupa ce-l luam imi aduc aminte ca am mai cerut o data cotlet si e o mare teapa. De fapt e carne tocata si nu e prea buna.

La plecare doi rusi (cred ca un pic luati) isi fac poze cu motorul lui Radu.

Vedem pentru prima data varfurile inzapezite ale muntilor Altai.

Pauza de interactiune cu oamenii locului.

Intre timp Bogdan da o tura pe deal si ne face o poza de acolo.

Din satul Kuray facem dreapta spre rau, apoi stanga pana ajungem la un pod pe care-l trecem, si apoi o luam un pic spre dreapta, spre munti.

Dupa cativa km ajungem la niste rauri. Prima trecere cu motocicleta printr-un rau. La vremea aia nu prea stiam noi ce ne asteapta in Mongolia.

Ajungem la limita padurii. Drumul e mai prost un pic, se urca destul de abrupt prin padure pana in varful unui deal apoi coboram si dam de niste casute de lemn.

Langa noi sunt cazati la cort niste rusi petrecareti (cred ca asta e un pleonasm). Ne ofera si ceva tarie in timp ce ne punem corturile. Tantarii ne iau cu asalt, dar solutia cu DEET functioneaza de minune.

1 august 2010

De mult n-am mai dormit asa de bine. Noaptea e racoare exact cat trebuie sa ma invelesc cu sacul de puf.

Exista un drum foarte prost pe care se poate ajunge la ghetar. Sau vreo 2 ore de mers pe jos. Podul este rupt, deci nu putem trece. Si raul este cam adanc. Ne intalnim cu niste baieti cu motociclete usoare de cros si ne zic ca e cam greu pentru noi cu ale noastre. In schimb se poate cu camionul rusesc cu tractiune integrala, care ajunge dimineata si ia niste turisti spre ghetar. Ne intreaba si pe noi daca vrem sa mergem, dar noi avem planuri mari, anume sa intram in Mongolia dupa amiaza (inca nu stiam ca duminica granita este inchisa).

Inainte de plecare intram in vorba cu un cuplu din Sankt Petersburg. Pentru a ne face o poza cu ei, Robert isi da casca jos de pe cap.

Dupa ce trecem si ultimul rau inapoi spre sat, Robert isi da seama ca nu are ochelarii pe ochi . Ne-am intors tot drumul pana in tabara mergand foarte incet si cu ochii in pamant. Ii gasim chiar langa tabara. De fapt cand si-a pus casca inapoi pe cap a uitat sa-si puna ochelarii la loc, si ramasesera pe cutia laterala.

Mancam niste salam intr-un sat (nu gasim nici un cafe).

Incepe sa ploua, dar nu mai e mult pana la granita.

Pe la 3 ajungem in satul Tashanta. Oprim la benzinarie si aflam ca granita este inchisa. Totusi nu vrem sa credem asa ceva si mergem sa vedem si  noi.

Gasim un fel de pensiune vai de capul ei, dar nu stam. Ne intoarcem vreo 50 km intr-un sat mai mare – Kosh-Agash unde gasim o gazda cu conditii mai bune. Plecam la alimentara sa ne facem aprovizionarea. Aflam ca ar fi un cafe unde se face shashlak. Mergem pana acolo dar e inchis. Incepe iar sa ploua destul de tare si noi avem ditamai sacosele, asa ca opresc un localnic cu masina si ii propun sa faca pe taxiul. Accepta pentru 100 ruble.

Suna ceasul la 10. Cu greu reusesc sa ma dau jos din pat. Dar merita, avem mic dejun inclus, bufet suedez. De vis.

Batem recordul la plecari tarzii. La 13:30 iesim din hotel. Se circula bara la bara si orasul e imens. Punem benzina de la o statie din oras.
Motorul lui Radu se supraincinge si se opreste. Trebuie sa asteptam pe marginea soselei vreo 20 minute sa se mai raceasca. Dupa 2 ore reusim sa iesim din oras.

Asfaltul este valurit rau. Pauza pentru reglarea suspensiilor fata la 990-uri. Trebuie intarite un pic.

Seara tragem iar pe marginea drumului la un motel. Cautam ceva cu parcare pazita pentru motociclete. In fata motelului sunt niste masini destul de vechi in vitrina.

24 iulie 2010

Caldura mare, multe pauze pentru hidratare.

Ne apropiem de muntii Ural. Peisajul se schimba, apar paduri si lacuri. Urcam pe la vreo 800 m. Parca sunt mai putine tiruri decat de obicei.

Pe la ora 6 oprim sa luam masa de pranz.

In micul bazar din zona se vand de toate.

O mica pauza foto, ne asalteaza tantarii

Pe la 9 seara gasim o cazare la o bomba pe marginea drumului. De fapt este ora 22:00, dar noi inca nu stim. Ne ducem bagajele si ne apucam sa curatam lanturile. Operatiunea este destul de rapida pentru ca suntem multi. Eu nu am cric central, dar cu inca 2 baieti se rezolva.

25 iulie 2010

Noi punem ceasul sa sune la 8:30 (inca nu aflasem ca s-a dat ora inainte, este de fapt 9:30).

Incep sa apara paduri de mesteceni cu palcuri de copaci fara crengi.

Pe masura ce inaintam spre Barnaul, peisajul devine si mai misto, multe lacuri, palcuri de copaci. Nici o asezare cat vezi cu ochii.

Pauza la benzinarie. D-abia acum aflam ca s-a dat ceasul cu o ora inainte in ziua anterioara (vrem sa luam ceva de la un magazinul din benzinarie, care se inchide la 8, si nu stim de ce este inchis).

Sunt multi nori pe cer, dar exact la orizont unde apune soarele este liber. Dupa apusul soarelui ne impartim in 2 echipe. Eu cu Bogdan mergem sa cautam un loc de cort, iar Radu cu Robert merg pana in urmatorul sat sa ia niste beri si ceva benzina. Intram pe un drum secundar si dupa cativa kilometri gasim un loc la marginea padurii. Incepe sa bata vantul tare, tuna, fulgera, da cativa stropi, dar dupa 20 minute trece.

26 iulie 2010

De acum e un pic mai liber. Dar a inceput sa bata un vant turbat din nord (lateral stanga). D-abia merg cu vreo 90 ca ma ia vantul de pe sosea.

Pauza. Tragem motoarele pe partea stanga a soselei pentru ca acolo e inclinat astfel incat sa putem pune motoarele pe cric. Nu observam ca exact in locul unde ne oprim incepe linia continua (inexplicabila aceasta linie, pentru ca drumul este drept cat vezi cu ochii).

Ne invartim noi ceva pe acolo dar tot nu observam linia continua, si cand plecam, o taiem.

La distanta destul de mare dupa ce plecam ne opreste garcea. Eu cu Robert eram primii la o mica distanta de Bogdan si Radu, asa ca ii opreste numai pe ei. Dupa ce le cere pasapoartele le explica prin tot felul de semne ca au incalcat linia continua. Le cere 200$. Nesimtit rau de tot garcea asta. Toti de pana acum au cerut si ei cate 20-30$. Nu reusesc s-o scoata la capat si dau 100$…

Pe la 7 seara ne oprim sa mancam. Aflam ca de fapt este ora 8, asa ca ne hotaram sa ramanem si peste noapte.

Dupa ce mancam apare un grup de 5 motociclisti din Sankt Petersburg. Plecati de pe 17 iulie de acasa, cu destinatia Magadan (spre deosebire de noi nu merg prin Mongolia si nu prea au restrictii de intoarcere acasa). Vorbind cu ei aflam ca au dat si ei spaga pentru linia aia continua, dar ei au scapat cu 1000 ruble.

27 iulie 2010

Plecam pe la 11 din hotel. Ne punem in cap sa ajungem la Barnaul. Noua ne ies la calcule vreo 700 km, dar de fapt sunt peste 900. Suntem undeva inainte de Omsk.

Baietii chiar au ajuns la Magadan si apoi au trecut in Peninsula Kamceatka http://www.motoprobeg.spb.ru.

La vantul nebun din ziua anterioara se adauga si frigul. Dimineata e soare, dar dupa pranz se innoreaza. Sunt cam 13 grade. Imi pun si costumul de ploaie peste costumul moto ca sa-mi tina un pic mai cald.

Ne oprim sa mancam de pranz la un impinge tava in camp. Deja am facut 600 km.

Mai oprim pe la 9 seara la un fast food sa luam un ceai. Apoi incepe sa ploua marunt. Ajungem in Barnaul pe la 4 dimineata. Incercam fara succes sa gasim hotelul unde ne facusem rezervare (Hotel Nika). Pana la urma apelam la un taximetrist. Asa ca la 5 ajungem in pat.