Ajungem in Oaxaca pe la 7 dimineata complet inghetati. Dupa ce rasfoiesc un pic ghidul Lonely Planet gasim un hotel unde mergem sa ne cazam (Posada Chapulin, pe strada Aldama).

Lasam bagajele in camera si iesim la plimbare. Ne oprim chiar in piata principala sa mancam.

Orasul este superb, are case in stil colonial, cu nelipsitele curti interioare. Sunt multe piete si strazi pietonale. Au si multe articole de artizanat. Haine foarte colorate facute de mana de indigeni.  Daca vreti sa cumparati suveniruri din Mexic, Oaxaca este cel mai bun loc, si ca diversitate si ca pret.

Supa azteca

In Piata Centrala

Pe strada pietonala: un biciclist pe Strida

Vizitam Catedrala Santo Domingo. Are amenajat si un muzeu interesant, dar parca prea mare.

In apropierea catedralei este o strada numai cu haine. Seara gasim un restaurant cu terasa pe acoperis. Pentru ca noi nu stim ce sa comandam, iar chelnerul nu stie engleza, ne aduce o farfurie cu toate sosurile pe care le au, pentru degustare.

Cam peste tot prin Mexic, seara in piata sau pe stradute se canta. O formatie din Bolivia

Indigeni care protesteaza pentru autonomie

Joi, 20 Ianuarie 2011

Azi am cumparat o excursie cu microbuzul la Mitla.

Primul obiectiv turistic din lista este un copac vechi de 2000 de ani, in Santa Maria el Tule. Copacul este imens, are 14 m in diametru. Pentru ca aici a fost o balta care a secat, copacul era aproape pe moarte pana cand s-a construit un sistem de irigatie, direct la radacini. Astfel este tinut in viata si atrage foarte multi turisti.

Urmatoarea oprire este in Teotitlan del Valle, la un atelier de confectionat manual covoare de lana, cu coloranti naturali. Bineinteles, preturile sunt pe masura.

Ne oprim si la o fabrica de “mezcal”. Este o bautura dulce (rachiu mexican), iar procedeul este similar cu cel de fabricare al tuicii in Romania.

La Mitla (sit arheologic) este greva, asa ca vizitam numai cateva ruine din afara. Mergem la un restaurant cu tot grupul si intram in vorba cu un cuplu (ea mexicanca, traieste in Franta din 2001, el francez). Pe ea o cheama Nadia. Parintii i-au dat numele dupa Nadia Comaneci pentru ca s-a nascut in anul cand Nadia a luat primul 10. Aflam ca in Mexic sunt multe fete pe nume Nadia. Initial Nadia noastra a vrut sa ramana in Spania (spaniolii ii cam desconsidera pe mexicani), dar nu a reusit sa se adapteze acolo si s-a dus in Franta.

Ultima oprire este la Hierve Agua. Noi nu stiam ca se poate face baie in ochiul de apa; cei de la agentie nu ne-au spus. Nadia stia pentru ca fusese mai demult acolo. Bine, oricum n-am fi facut baie. Apa este destul de rece, iar ochiul destul de mic

Ajungem seara inapoi in Oaxaca si ne dam intalnire cu cei 2 pentru masa de seara. Mergem la un restaurant. Incercam specialitati locale la recomandarea Nadiei – eu un fel de tortilla cu chorizo si avocado, Klara – branza de Oaxaca la cuptor.

Afla ca suntem in luna de miere (desi au trecut vreo 2 luni si ceva) si Nadia ne invita intr-un bar sa ne faca cinste cu o margeuerita. Stam mult de vorba (ei ar fi avut chef si de ceva dans) si ajungem inapoi la hostel pe la 1 noaptea. Gasim usa incuiata. Noroc totusi ca au o sonerie si trezim pe cineva sa ne deschida.

Vineri, 21 ianuarie 2011

Ne trezim pe la ora 9 si mergem sa luam micul dejun la restaurantul unde mancasem aseara. Au un mic dejun excelent, stil bufet. Cu stomacul plin mergem pe strada de haine unde petrecem cateva ore bune

La ora 9 seara avem autocar spre San Cristobal. De data asta ne pastram si sacii de dormit in autocar, si dormim excelent.

Autobuzul nostru pleaca la ora 10 spre Xalapa (Jalapa). Bucataria la hotel se deschide mai tarziu decat de obicei, pentru ca sambata seara toata lumea a petrecut pana dimineata. Cei de la receptie ne cheama un taxi cu care mergem la autogara. Drumul este de 4 ore si jumatate, timp in care dorm neintors.

Ajunsi in Xalapa, ii dam un telefon lui Kamal (un prieten d-al unei prietene de-a Klarei) care vine sa ne ia cu un taxi si ne duce la el acasa. Nu prea stie bine engleza – ocazie pentru Klara sa invete spaniola. Sta intr-o casa cu 3 camere cu parintii lui. Dupa ce ajungem la el acasa ne spune ca in Mexic “casa mea e si casa ta” (mi casa es su casa). Acasa momentan este doar mama lui care ne ia in brate de bun venit.

Dupa ce ne lasam bagajele plecam intr-o scurta plimbare. Prima oprire este intr-un parc situat in cel mai inalt punct din oras, de unde am putut admira toata regiunea.

Din parc o luam pe jos spre centrul orasului.

Ajungem intr-o piata de fructe si incercam pentru prima data o nuca de cocos. Dupa ce bem sucul, vanzatoarea ne curata nuca de cocos si ne da miezul la pachet. Evident, putem adauga si chilli, dar nu suntem amatori de picanterii.

Pe inserat ne alegem o terasa pentru a savura cate o bere. Este pe o strada ingusta cu multe cafenele, dar si cu multi artisti care vand obiecte facute de mana.

In drum spre casa ne oprim si  la un centru de “creatie”, intr-o scurta vizita la Ramon, prietenul lui Kamal, pe care l-am surprins slefuindu-si o noua chitara – Guitarra de son. Tot atunci am aflat si despre “Son de Madera“, formatia lui Ramon de Son Jarocho, un stil de muzica specific regiunii Veracruz (in care ne si aflam).

Ajunsi acasa il cunoastem si pe tatal lui Kamal, si el un tip foarte simpatic si zambaret. Luam masa de seara cu totii, iar apoi le aratam pe internet poze din Romania si le punem niste muzica romaneasca. Ei sunt foarte veseli si draguti, ospitalieri si curiosi despre tara noastra. Si noi la fel, deci este un schimb echitabil

In Xalapa este umezeala destul de mare, prin urmare in toate casele este igrasie. Nu au sisteme de incalzire, iar in perioada asta a anului este cam frig noaptea. Pentru noi nu este o mare problema, pentru ca nu ne despartim de sacii de dormit.

Luni, 17 ianuarie 2011

Kamal fiind liber, ne propune o excursie la Quiahuiztlan, un sit arheologic langa malul marii, la golful Mexic. Schimbam 2 autobuze pana ajungem in orasul Jose Cardel, unde stam la autostop. In timp ce discutam noi ca ar fi tare sa mergem cu un camion… opreste un camion foarte vechi care parea ca se dezintegreaza in mers. Usa din dreapta nu se inchide de dinauntru, asa ca soferul coboara sa ne inchida usa. Din Jose Cardel sunt cam 35 km de mers spre nord (sau din Veracruz vreo 70).

Pe drum, soferul il intreaba pe Kamal daca suntem “gringos”, la care el – “No, rumenos!” Habar nu avea omul de unde suntem, si sincer nici nu cred ca a inteles ce este Europa cand i-a explicat ca Romania este o tara in Europa. Dar era mult prea amuzat de entuziasmul nostru incat restul erau detalii.

Ajungem aproape de destinatie. Din drumul principal o sosea serpuieste vreo 3 km pana la ruine.

De sus se vede foarte frumos golful Mexic.

Mergem apoi la malul marii si ne asezam la o terasa (singura de altfel) sa mancam ceva. Este o atmosfera de Vama Veche pe vremuri. Sunt si multe cazari in zona; merita sa stai macar o noapte aici. (coordonate google maps 19.6728, -96.3996)

Singurii turisti pe langa noi sunt un grup de 4 francezi. In rest numai pescari si cativa batrani din sat.

Dupa masa mergem la plimbare pe malul marii.

La intoarcere prindem un autobuz care ne lasa in orasul de unde luasem autostopul dimineata. De aici facem iarasi autostopul catre Xalapa.

Seara, la Kamal acasa nu este nimeni. Ne uitam la un film mexican foarte interesant – “Bajo California. El limite del tiempo”. El nu se simte prea bine (cred c-a facut o insolatie). Ne spune ca n-a mers pe jos asa de mult cat a mers azi in tot anul 2010. Si noi asa mergem in fiecare zi

Marti, 18 ianuarie 2011

Kamal inca nu se simte prea bine asa ca ne explica noua cum sa ajungem la cascada Texolo (apare in filmul “Idila pentru o piatra pretioasa”). Taxi pana la Los Sauces si apoi un autobuz pana la intrarea in orasul Xico (de unde ar trebui sa gasim un indicator spre stanga).

Din drumul principal autobuzul face dreapta spre sat, si noi stanga spre cascada. Dintr-un magazin satesc cumparam banane si mandarine – gustarica obisnuita in Mexic. Avem de mers vreo 3 km pana la cascada, printre plantatii de bananieri si cafea. Parca suntem intr-un film!

Vedem o cazare superba (am notat-o pentru data viitoare – El Cortijo de los Morales, Xico, Veracruz -  http://www.cortijodelosmorales.com/)

Cascada este impresionanta. Urcam pe un deal de unde se vad imprejurimile, apoi mergem la un restaurant unde mancam cate un peste.

Este si o poteca care coboara la baza cascadei, dar are un gard cu o placuta pe care se interzice accesul pentru ca se lucreaza. Ma gandeam cum l-as putea sari, dar pana la urma am renuntat la idee.

Cand ajungem inapoi la strada principala stam la autostop (eram doar noi doi). Dupa 20 minute de asteptare ne ia un tip pana in primul oras. Lucreaza la Nestle. Ne spune ca are 4 saptamani de concediu pe an si se plimba foarte mult. Ne recomanda sa avem grija la autostop. Luam un autobuz mai departe pana la noi in oras si apoi un taxi pana la brutaria tatalui lui Kamal. Tatal e plecat un pic si Kamal ii tine locul. Au de vanzare tot felul de painici si prajiturele delicioase.

Dupa ce apar si parintii lui mergem la ei acasa unde este o intrunire de familie si prieteni foarte apropiati. Sarbatoresc intrarea intr-o luna noua (apartin credintei Baha’i). Citeste fiecare cate o rugaciune si apoi se serveste mancarea. Cunoastem un baiat nascut in Romania, dar plecat de mult de acolo. Parintii lui stau in Israel. El isi mai aduce aminte cateva cuvinte romanesti. Are cetatenie israeliana si urmareste acum sa-si ia cetatenia americana, impreuna cu nevasta lui care e de origine columbiana.

La ora 10 seara ne conduc ei la autogara sa luam autobuzul spre Oaxaca. Nici nu pleaca bine si se intorc sa ne lase si numarul lor de telefon. Fiind vorbitori de engleza s-au gandit ca ne ajuta mai mult si mai repede in caz de nevoie. Au fost foarte draguti.

In autocar este foarte frig. Am eu multe haine la mine, dar se pare ca nu este de ajuns. Data viitoare pastram si sacul de dormit

La 8 dimineata aterizam pe aeroportul Benito Juarez din Mexico City (2230 m altitudine). La coada la bagaje ne intalnim cu 4 romani veniti sa urce pe Orizaba. Unul dintre ei nu isi gaseste bagajul. Noi avem noroc. Dupa ce luam bagajele mergem la ghiseul de taxiuri. Sunt mai multe firme (taxiul costa aprox 150 pesos pana in centrul orasului, plata se face in avans, in aeroport).

Orasul este foarte aglomerat, asa ca ne ia vreo ora sa ajungem la hotel. Districtul Federal are cam 8 mil locuitori, iar intreaga zona metropolitana cam 21 mil locuitori. Din cauza ca e situat intr-o vale si e plin de automobile, aerul este foarte poluat.

Hotelul nostru este Room Mate Valentina (in cartierul Zona Rosa), un loc foarte dragut, decorat in stil pop art. Colorat si vesel. Avem noroc ca au o camera libera si nu trebuie sa asteptam pana la pranz, asa ca ne lasam bagajele si iesim la o mica plimbare in jurul hotelului.

Exact langa hotel, la coltul strazii, este o ghereta unde se fac sucuri din fructe stoarse pe loc. Ne oprim si ne uitam putin confuzi la ce se intampla. O trecatoare (care vorbeste engleza) isi da seama ca suntem picati din luna acolo si ne ajuta sa comandam un suc. Luam cate un pahar de 1 litru (amestec de capsuni, papaya, pepene, morcovi si alte fructe). Costa 20 de pesos un litru de suc, adica vreo 6 lei.

Ne invartim un pic prin zona sa cautam un restaurant. Intram in cel mai aglomerat pe care-l vedem. Mancarea e buna, dar picanta. Intram foarte usor in atmosfera, ne simtim ca acasa.

Dupa masa mai luam un suc (eu sunt entuziasmat la gandul ca o sa beau cel putin un suc pe zi) si mergem in camera cu gandul la un pui de somn.

Punem noi ceasul sa sune la ora 16, dar nici gand sa ne trezim. Asa ca dormim pana a doua zi pe la 5-6 dimineata.

13 ianuarie 2011

Inainte de 8 dimineata ghici cine-s primii la micul dejun . Noi doi. Si singurii de altfel. Recomandam acest hotel din toate punctele de vedere: amplasat foarte aproape de centru, personalul extrem de amabil, camerele superbe si … micul dejun foarte bun si satios. Mancam omleta, fasole, orez, plus multe fructe proaspete, cu gust! Toate sunt excelente si gatite in stil mexican. Dimineata este foarte frig, iar in hotel nu este incalzire.

Dupa masa pornim pe jos pana la muzeul de antropologie. Avem de mers aproximativ jumate de ora pe jos. Desi strazile sunt pline de masini si toata lumea este, evident, grabita, nu se aude niciun claxon.

Muzeul este foarte interesant, dar este enorm. Dupa cateva ore de studiat exponatele ma simt ametit de atata informatie. Cred totusi ca muzeul este recomandat a fi vizitat dupa o excursie prin Mexic, cand stii deja despre ce este vorba. Oricum, merita!

Macheta cu vechiul oras aztec la sosirea spaniolilor. Vechiul oras era situat pe un lac, dar au avut grija sa il lase fara apa foarte repede.

Cand iesim din muzeu avem parte de un spectacol interesant – Danza de los Voladores. Este un vechi ritual care invoca ploaia. Cei patru incep sa se invarta de sus pana se desfasoara toata franghia si ajung jos la pamant. In tot acest timp canta si la instrumente.

Plecam mai departe sa ne plimbam pe strazi. Cum ni se face foame ochim un chiosc unde este multa lume. Mergem si noi si luam cate o portie de quesadilla de la ea de-acasa

Apoi pornim iar la plimbare. Pe strazi este foarte multa lume. E o atmosfera interesanta. Totul este foarte viu. Trecem iar pe la omul nostru cu sucuri, dar nu mai este acolo (e trecut de ora 5 dupa amiaza).

Pornim mai departe in cautarea unei librarii cu carti in limba engleza (vrem sa cumparam ghidul Lonely Planet de conversatie in limba spaniola). Mergem vreo 45 de minute. Fiind inca la inceput ne-am propus sa mergem doar prin centru sau prin zone foarte circulate. Cu toate astea, exact dupa ce se intuneca, ne trezim pe o straduta putin dubioasa. Dar depasim repede momentul. La un moment dat ajungem pe o strada cu zeci de magazine unul langa celalalt cu instrumente muzicale, dupa care urmeaza straduta librariilor, a hainelor si tot asa. Este foarte multa lume, dar si multa politie.

La librarie nu gasim ce cautam. Ne dam seama ca am fi putut ajunge aici si prin centru (noi am ocolit dupa o harta). Gasim o strada pietonala superba pe unde ne plimbam, apoi o luam pe jos spre hotel.

Vineri, 14 ianuarie 2011

Ne trezim iar, fara sa vrem, la ora 6. Dar este bine pentru ca avem timp sa aranjam la receptie o excursie catre Teotihuacan. In cateva ore ne culege un microbuz din fata hotelului. In timpul acestei excursii cunoastem un cuplu de australieni cu care ne imprietenim si ne mai intalnim de cateva ori pe parcursul calatoriei prin Mexic.

Prima oprire este la zona arheologica Tlatelolco, ramasitele vechiului oras aztec din Mexico City. 

A doua oprire este la un atelier de statuete din jad si obsidian. Ni se face o demonstratie, apoi suntem poftiti in magazin sa cumparam.

Si in sfarsit ajungem la celebrele piramide de la Teotihuacan – a Soarelui si a Lunii. Inca se mai fac sapaturi in zona, intrucat au ramas multe lucruri nedescoperite.

Constructia orasului se estimeaza ca a inceput prin anul 100 ien si a durat pana in 250 en. A fost locuit pana prin secolul 7-8. Cu o populatie de aproximativ 125.000 locuitori, a fost cel mai mare oras din America precolumbiana.

Vedere spre Piramida Soarelui (stanga) de pe Piramida Lunii. In fata se vede Camino de los muertes si piatra de sacrificiu. Apocalypto nu era prea departe de realitate.

La ora 3 este intalnirea pentru plecare. Ne duc la masa la un restaurant din zona. Totul este foarte turistic. Sunt unii cu dansuri aztece, dar si un grup de mariachi care canta la fiecare masa. Nu scapam nici noi, ba chiar intram in atmosfera si aflam de Fernando Fernandez.  Dupa un shot de tequilla incheiem distractia de la restaurant si plecam mai departe.

Ne intoarcem in Mexico City unde mergem sa vizitam Catedrala Santa Maria de Guadalupe.

Catedrala veche este inclinata (ca de altfel majoritatea cladirilor mari din oras, din cauza solului nisipos). Dar, nici-o problema, solutia s-a construit chiar alaturi: o noua catedrala intr-un stil “modern” (foarte urata din punctul nostru de vedere, dar gusturile nu se discuta).

Vechea catedrala

Noua catedrala

Orasul este foarte aglomerat; mai dureaza inca o ora sa ajungem la hotel. E vineri seara si pe strazi e plin de lume. Hotelul nostru este intr-o zona de cluburi, discoteci si sex-shopuri.

Sambata, 15 Ianuarie 2011

Trezirea la 6 ca de obicei. Inca nu ne-am acomodat complet cu diferenta de fus orar. Omul de la coltul strazii deja ne cunoaste; mergem la el sa ne luam portia zilnica de suc de fructe, sau iaurt cu musli si fructe proaspat taiate, apoi pornim pe jos spre centru sa cautam o cartela de telefon. Gasim sim TelCel cu 150 pesos (trebuie activat pe net). Dupa ce cumparam simul luam un taxi pana la un punct de vanzare bilete de autobuz si luam bilete cu destinatia Xalapa (pentru a doua zi).

Ne plimbam toata ziua prin oras. Este foarte multa lume pe strada. Ajunsi intr-un moment pe o strada unde se imbulzea lumea ne-am speriat un pic crezand ca e vreun protest… dar de fapt nu era nimic iesit din comun.

Se vinde crema la butoi

Mancam de pranz pe la ora 4. Lihniti de foame intram intr-un restaurant vegetarian care era in zona. Atmosfera este placuta, avem si muzica live.

Spre seara gasim un bloc mare (37 de etaje) unde se poate urca. Ajungem exact inainte de apusul soarelui. Vederea de sus este impresionanta.

Pe centru este o strada pietonala imensa

Foarte aproape de centru este piata Garibaldi unde sunt multi indigeni care canta si danseaza. Stam un pic aici sa ascultam muzica si apoi plecam spre hotel.

Pe drumul spre hotel gasim un chiosc cu suc de fructe deschis, asa ca ne mai aprovizionam o data inainte de culcare.

E plin de lume. Tot felul de calatori, pe motocicleta, cu jeepul, cu atv-ul.

Pe la 11 seara apar si Bogdan cu Robert.

Cam ce oameni erau la Oasis:

- Paul si Dean, 2 frati din Australia, pe Ktm 950 Enduro – http://www.donkeyandthemule.com.au/ si-au inceput calatoria din Africa de Sud si merg spre Magadan

- Barton, un american, pt Ktm 640 Adventure

- o familie cu 2 copii, din UK, cu 1 Land Rover – http://www.overlandwithkids.com/

- 1 Land Rover din Olanda

- o familie de englezi care traieste in Franta, cu Land Rover

- 2 ATV-uri din Olanda

- 1 tipa din Franta care calatoreste singura spre Japonia – http://www.backtojapan.fr

- 2 familii de nemti (astia au aparut dupa cateva zile) venite cu 2 camioane de pompieri foarte vechi, transformate http://wirziehenab.wordpress.com/

18 august 2010

Ne trezim in jur de 8 dimineata. Afara ploua si s-a anuntat ploaie toata ziua. Intram in vorba cu lumea din curte; constat inca o data ca cei mai multi sunt plecati in vacante de minim 6 luni

Dupa amiaza iesim in oras. Piata centrala este Suhbatar. Cica se tin si concerte rock (printre altele) aici. E spatiu imens. Cateva cladiri de birouri inalte inconjoara piata. Cum te departezi un pic de centru dai de maghernite. Totul este dezorganizat si traficul este haotic. Dar functioneaza “autostopul” in oras. Costa (nu sunt sigur daca imi aduc bine aminte) 1000  tgd / km (aprox 0.8$). Este si un mall pe care-l vizitam. La ultimul etaj este un magazin de suveniruri.

A doua zi ne trezim tot in jur de 8 si se pare ca avem o pisica in vizita

Australienii

Dupa masa de dimineata pornim la plimbare prin oras. Intai mergem intr-un targ imens, ceva gen Europa, dar cu de toate (Este exact in stanga pietei de masini). Cautam suveniruri, dar nu gasim decat niste bijuterii vechi de argint. Bune si alea.

Dupa amiaza o petrecem in curte la Oasis Cafe socializand cu ceilalti calatori. Primim si raspuns de la Pan Europa - http://www.pan-europa.de/ (o companie din Germania care se ocupa cu expediere motociclete), ne costa aproximativ 1000 euro / motocicleta transportul la container pana in Romania.

Robert cu Radu se hotarasc sa plece pe motociclete inapoi in Romania, cu o incercare in Irkutsk de a se urca in tren cu tot cu motociclete, pana in Moscova. Nefiind siguri de aceasta reusita nu prea pot risca pentru ca am termen sa ajung inapoi la serviciu, asa ca raman cu Bogdan in UB, urmand sa luam avionul.

20 august 2011

La prima ora cand ne trezim masuram motocicletele ca sa dam comanda de cutii. Radu cu Robert plecasera de la 6 spre Irkutsk.

Dupa o vizita la Tushin (compania care se ocupa de freight forwarding) si o masa in oras ne intoarcem la Oasis sa ne facem bagajul. Avem un plan: plecam 3 zile spre Est, la Batshireet. La 18:30 cand vrem sa iesim din curte dam nas in nas cu niste familii de nemti venite cu camionul de pompieri.

intre timp, cititi povestea despre Batshireet aici

pe 22 seara ne intoarcem la Oasis. Cum intram ne inconjoara niste italieni care se uita admirativ la motocicleta lui Bogdan. Unu  din ei ne spune ca are si el acasa un Ktm 950 dar cand e vorba de mers la drum lung pleaca pe Bmw R100.

23 august 2010

Pe viza scrie 25 iulie – 24 august si ne gandim ca expira pe 24. Mergem la oficiul de imigrari (langa aeroport) si acolo ne zic ca de fapt viza e valabila 30 de zile de la intrarea in Mongolia. Am venit degeaba mai devreme cu o zi de la Batshireet.

Mancam ceva pe strada, ne mai plimbam un pic. Vizitam palatul de iarna al lui Bogd Khan.

Mongol Rally Finish Line

Seara sunt gata cutiile. Pe la 8 seara ne apucam de inghesuit motoarele in cutii. Ne ia vreo 3 ore. Ne ajuta si gardianul de la Oasis.

24 august 2010

Dimineata sunam la Tushin. Nu stiu sigur daca pot veni azi sa ridice motocicletele, dar pana la urma apar dupa amiaza si le iau. Asa ca mergem sa schimbam biletul de avion, sa plecam cu o zi mai devreme.

Seara vizitam manastirea Gandan. In zona manastirii este si un magazin de harti unde gasim o harta locala cu drumurile din Mongolia.

A doua zi, la 7:35 decoleaza avionul spre Moscova. In aeroport gasesc un atlas rutier cu Mongolia, pe care-l cumpar. Mergem spre casa si deja visam la urmatoarea calatorie pe motociclete

Bob

Dupa ce rezolvam cu alergatura pentru actele de expediere motoare, plecam intr-o mica ultima excursie spre Est, in zona Batshireet. La vreo 50 km de Ulanbator este o statuie imensa a lui Gingis Han si chiar vis-a-vis de ea o tabara de iurte. Nu suntem prea atenti cand ni se spune pretul, iar noi intelegem ca e pret total, dar de fapt e pe persoana. E cel mai mare pret platit pe cazare in toata Mongolia si nici macar nu merita. Dar ne dam seama prea tarziu. Au un bar acolo unde bem o bere, dar mancare nu au.

Toata noaptea au petrecut niste mongoli la o iurta langa noi, lucru care m-a cam impiedicat sa dorm bine.

Plecam pe la 10 jumate. Este soare, dar destul de racoare, iar vantul bate puternic. Pe drum intram intr-un oras Baganuur. Gasim un bancomat in centrul orasului unde este si o mica piata pietonala. Tot de acolo luam de la o alimentara niste conserve de peste si ceapa (altceva nu au).

Din Jargalthaan facem stanga spre Batshireet. Tot aici punem si benzina.

Ajungem intr-un satuc unde intrebam pe cineva de directii. Omul o suna pe fi-sa care stie engleza si ne-o da la telefon. Concluzia este sa-l urmam pe ta-su cu masina sa ne arate drumul. Ne duce cativa km apoi ne arata directia. Noi avem un track facut pe gps dupa Ozi Explorer dar nu este foarte exact.

Trecem prin campuri de grau. Cum admiram noi peisajul observam un jeep ca incepe sa se tina dupa noi. Cand ajunge in dreptul nostru observam ca e o masina de politie. Ne face semn sa oprim. Este politia de frontiera. Se uita in pasapoarte si apoi se rasteste ceva la noi. Nu reusim sa ne intelegem si ne lasa in pace. Dupa cateva minute de mers (tot intrebandu-ne ce naiba vroiau de la noi) ne oprim si ne uitam in pasaport. Surpriza: in pasaport este trecuta valabilitatea vizei (30 zile) si perioada 25 iulie – 24 august. Planul nostru de a face o excursie de 3 zile pica, si o reducem la 2 zile.

Din loc in loc mai este cate o iurta. Intrebam si  noi cand avem ocazia. Trecem si cateva rauri. Peisajul devine si mai deluros. Ajungem la Rashaant – unde gasim niste inscriptii vechi in piatra.

Dupa amiaza apar norii pe cer asa ca nu prea ne oprim sa facem poze pentru ca nu e lumina buna.

Exact la 19:30, cu putin timp inainte de apus, soarele isi face aparitia la orizont. Facem si noi o pauza de foto.

Vrem sa ajungem in orasul Batshireet dar dam de un rau destul  de mare si deja este prea tarziu. Un microbuz a ramas impotmolit in rau si un jeep incearca sa-l scoata.

Ne intoarcem un pic si ne cototam pe varful unui deal unde punem corturile. Dupa cum ne-am obisnuit in Mongolia, peisajul este exceptional. La culcare este destul de cald, dar pe la ora 4 dimineata ma trezesc inghetat. Mai pun ceva pe mine si ma culc la loc. Primim si un mesaj de la Robert si Radu (au ajuns in Irkutsk).

A doua zi suna ceasul la 7:30 dar il inchid si ma culc la loc. Mancam niste biscuiti cu ceai si plecam.

De data asta trecem si pe la un “Deer Stone” (il aveam trecut in GPS dar in ziua anterioara ne grabeam un pic).

Inainte de satul Jargalthaan ne oprim sa mancam o conserva. Cu ceapa, bineinteles. Un individ se apropie de noi. Noi ne uitam la el, el se uita la noi, nu zice nimic si se aseaza langa noi. Are figura de retardat. Sta si se uita cum mancam. Ii dam si lui o juma de conserva. Cred ca e infometat rau de tot, ca bea pana si uleiul de la peste.

Pe la 17:30 ajungem la imensitatea de statuie a lui Gingis Han. Inauntru e un muzeu, dar nu intram pentru ca ni se pare prea scump pt ce ofera. Gasim niste tarabe cu mancare. Apoi o luam din loc si pe la 7 seara suntem in curte la Oasis Cafe.

va urma…

Dupa masa de pranz o pornim spre Karakorum (Harhorum), vechea capitala a imperiului Mongol. Drumul este in curs de asfaltare, si pe alocuri cu asfalt, dar nu se poate circula pe el. Toata lumea merge prin niste hartoape de neimaginat. Este mai rau decat orice drum inalnit pana acum in Mongolia.

Cu cativa km inainte de oras intram pe asfalt. Un pic  inainte de ora 9 intram in oras.

Gasim o tabara de iurte (Munkh Tenger) unde ne cazam intr-o iurta cu 4 paturi. Se cunoaste ca am intrat in partea mai turistica a Mongoliei. La restaurant mancam carne pe gratar (ne saturasem de carne tocata). Facem planul pentru a doua zi si mergem la culcare.

La 9 dimineata ne prezentam  noi la masa cu gandul ca vizitam azi 2 manastiri si plecam spre UB. Dupa ce citim mai bine ne dam seama ca una dintre manastiri este la 61 km distanta: manastirea Tovkhon (Tuvkhun) pe valea Orkhon. Concluzia este ca mai stam o zi in plus aici.

La dus mergem pe stanga raului. Drumul dureaza mai mult decat credeam noi. Tot cautam un loc de trecere si ajungem intr-un loc unde raul este destul de lat. Bogdan face o incercare de trecere, dar se intoarce de la jumatea raului.

Intrebam pe cineva si aflam de un alt loc de trecere, dar si asta pare destul de infricosator la prima vedere. Trece Bogdan pe jos sa testeze adancimea. Nivelul apei e pe undeva putin peste genunchi.

Pe la 15:30 ajungem intr-o parcare unde sunt niste microbuze care au venit cu turisti. De aici se urca pe jos prin padure cam 3 km. Desi aproape ca imi promisesem ca nu ma mai urc prea curand pe cal… luam calul. In mai putin de 30 minute ajungem sus.

Manastirea e chiar pe varful dealului, exact la iesirea din padure (alt 2312 m, construita in 1654, in UNESCO ca partea a vaii Orkhon). E prima manastire budista pe care o vizitez.

Toata lumea statea la coada ca sa se catere pe stanci pana la o grota.

Ajunsi sus se traverseaza pe o poteca foarte ingusta pana in dreapta (pozei de sus).

Ca sa coboram trebuie sa mergem tot cu calul. De data asta chiar imi zic ca nu ma mai urc pe cal decat daca e neaparat necesar.

Intrebam lumea la microbuze si aflam ca se poate merge si pe partea cealalta a raului si astfel evitam trecerea prin rau. Traseul are niste parti mai grele, dar e mult mai frumos. Trece printre dealuri, cu mai multe urcari si coborari.

Seara la 9 suntem inapoi in tabara. Cum ajungem ne ducem la masa si se lasa iar cu un mare ospat.

17 august 2010

Mamcam iar la noi la restaurant (ce bine). Prima vizita pe ziua de azi este pe un deal unde este un monument cu harta Imperiului Mongol in mai multe perioade. Am fotografiat-o pe cea din perioada lui Gingis Han.

Vedere spre Valea Orkhon

Vedere spre oras

Dupa vizita la monument mergem la cea mai vizitata manastire din Mongolia, Erdene Dzuu.

Dupa ce terminam de vizitat ne pregatim de plecarea spre UlanBator. Bogdan cu Robert raman la un bancomat sa scoata niste bani, eu cu Radu o luam usor inainte. Vorbim prin radio ca mergem la monumentul falic, dar se pare ca Bogdan cu Robert nu mai aud si asta.

Legenda spune ca monumentul a fost ridicat ca sa impiedice calugarii de la manastire sa pacatuiasca cu femeile din sat.

Asa ca in timp ce eu cu Radu urcam la monument, Bogdan cu Robert trec pe drumul principal si la intersectia unde trebuie mers la stanga spre Ulanbator o iau inainte (ne pacalim si noi in aceeasi intersectie dar vad indicatorul exact cand trecem pe langa el). Noi nu stim asta si gonim cat putem si aproape fara pauze crezand ca ei doi sunt inaintea noastra.

Avem cumva noroc ca suntem mereu inaintea ploii.

La 7 fara 20 ajungem la intrarea in Ulanbator. Dureaza peste o ora sa traversam orasul si sa ajungem la Oasis Cafe. Intram in curte exact cand incepe o ploaie torentiala.

Bogdan cu Robert au dublu noroc: sunt in urma ploii cu grindina si vad un apus frumos de soare.

va urma…

12 august 2010

Suna ceasul la 7 dar il opresc si ma culc la loc pentru ca afara ploua. Ma trezesc pe la 8 si nu mai pot sa dorm. Afara ploua in continuare. Asa ca ma apuc de citit, scris in jurnal, vizualizat poze, etc. Pe la 12 ma culc iar si pe la ora 14 ma trezeste Bogdan ca s-a oprit ploaia.

Asa ca, mancam, strangem corturile si plecam mai departe la ora 17:00. Nu avem inca un plan cu unde vom dormi.

Bate vantul un pic, ceea ce e bine. S-a mai uscat si traseul si nu e prea mult noroi.

Seara la 7 ajungem in satul Rashaant. Intreband lumea din sat gasim o gazda, unde mai sunt niste englezi. Camerele sunt cam nasoale, dar avand in vedere vremea de afara e bine ca suntem inauntru. Ne face de mancare un fel de supa de oaie cu orez.

Iesim pana la magazinul satesc sa cumparam paine. Pana sa ajungem inapoi in camera incepe iar sa ploua.

Suna ceasul la 8 dimineata dar il ignoram pentru ca afara ploua. Ne mai invartim vreo 2 ore prin pat pana ne hotaram ca mai trebuie sa si plecam de acolo. Robert da o fuga la magazinul satesc si cumpara cartofi si oua. Le punem in bratele femeii sa faca ceva cu ele si dupa un timp apare cu toate fierte pe 2 farfurii. E excelent.

Tot speram ca se opreste ploaia, dar nu se opreste. Plecam pana la urma pe ploaie pe la ora 2 dupa amiaza. Suntem norocosi, nu ploua prea mult dupa ce plecam de acolo.

Aflam de la cineva de pe drum ca putem s-o luam drept spre Tsetserleg fara sa ocolim pe unde stiam noi ca e drumul de pe harta.

Ajungem la un rau mare. Pana sa ne hotaram noi ce facem Bogdan e pe partea cealalta a raului. Daca a trecut el inseamna ca putem trece si noi.

Dupa ce trec si eu apare un microbuz cu mongoli. Trec si ei, dar cand sa iasa pe mal se impotmoleste in noroi, asa ca trecem la impins.

Incepe iar sa ploua

Dar se opreste iar si, pentru prima data de cand ma stiu eu, vad un curcubeu complet, dintr-o parte in alta.

Tot mergeam noi prin balti cand vad in oglinda cum se apropie in viteza un microbuz. Ies de pe drumul de pamant pe iarba sa treaca nebunul, care trece, stropindu-ne si se opreste chiar in fata noastra. Ies toti din masina, ne fac semn sa oprim. Noi oprim mirati. Se apropie de noi unul din ei si vede o sticla goala de plastic legata de motocicleta. O ia, o taie in doua, scoate un bidon mare cu airag din camioneta si ne toarna sa bem. Bea el intai sa vedem ca e comestibil si apoi ne intinde paharul. Prima experienta cu airagul. Nu pot sa zic ca-mi place sau ca nu-mi place. Am baut putin si dupa am zis sa facem o poza cu ei. Ia Robert aparatul, eu ma bag intre ei la poza si ma trezesc cu un copil in brate

Intre timp Bogdan cu Radu nimerisera pe alte drumuri. Traseul fiind deluros a fost de ajuns ca ei sa aiba un mic avans si la o bifurcatie au luat-o pe alta parte. Statiile radio bat in camp deschis mult, dar peste dealuri nu prea.

Punem benzina in satul Hayrhan. Cerem niste indicatii aici, dar nu reusim sa ne intelegem cu fata de la casa.

Dupa ce iesim din sat, mergem un pic si ne oprim langa o casuta de lemn sa cerem indicatii. Unul dintre baieti stie un pic de engleza. Ne explica ca mai e destul de mult de mers pana la Tsetserleg, asa ca ne hotaram sa punem corturile langa casa lor. Ei accepta bucurosi. In timpul asta incep sa aud prin statie vocile lui Radu si Bogdan. Apar si ei in scurt timp.

Cand incepem sa scoatem corturile apar toti copiii si ne ajuta sa le punem. Cat ai zice peste corturile noastre sunt montate, si apoi suntem invitati inauntru la masa.

Desi e de lemn, inauntru e tot ca o iurta. Ne pun pe masa lapte, iaurt, painica dulce, branza uscata si dulceata. Iartul este preferatul meu. Branza uscata nu imi place. Dupa masa incercam sa socializam un pic. Scriem pe o hartie ce varste avem. Tatal are 45 de ani (dar arata de vreo 55). Copiii au 12, 14, 15 si 20 de ani. Cel mare e student la UlanBator (nu am reusit sa aflu la ce facultate) si lucreaza ca frizer. Sunt de fapt 2 familii inauntru, dar nu m-am prins exact de relatiile dintre ei.

La un moment dat scot niste panze albastre (khadag – хадаг). Este un simbol religios budist care semnifica puritatea si compasiunea.

Pe la 11 ne retragem toti la culcare. A doua zi suna ceasul la 8. Afara e soare. Ei deja taiasera o oaie si o pregatesc de fiert. La stransul corturilor participa iar copiii.

Pana se pregateste oaia ne cheama in casa sa luam o gustare.

Dupa mica gustare il las pe baiatul cel mare, Ganzo, sa dea o tura cu motocicleta mea (ktm 690 enduro). Dupa ce se invarte un pic pe acolo ma ia si pe mine ca pasager si ma duce sa-mi arate un munte special. Ajungem pe un varf de deal unde este o troita budista – ovoo. Intr-o calatorie, e un obicei sa te opresti si s-o inconjori de 3 ori in sensul acelor de ceasornic si sa arunci pietricele (unii lasa dulciuri, lapte sau vodca).

De aici se vede in zare un varf ascutit. Din ce inteleg eu de la el e un munte sfant.

Cand ne intoarcem toata lumea se distreaza. Ganzo ia si motorul lui Radu (ktm 990 adv) la o tura si ii scapa un “oau”.

Suntem invitati iar in iurta sa mancam o supa de oaie. Eram un pic speriat de supa asta, mai ales dupa ce citisem jurnalul lui Mihai Barbu despre calatoria lui  prin Mongolia din vara lui 2009. Supa a fost excelenta.

Dupa supa ne asezam toti in jurul unui lighean cu maruntaie fierte. Ganzo taie si ne intinde bucatele de organe. Cand imi intinde o bucatica de mat refuz. Nu vreau sa-mi incerc norocul prea tare.

Dupa masa ei se pregatesc sa plece la treaba. Ii ajutam sa incarce niste busteni in camioneta. Adica baietii ajuta si eu fac poze

Ne pregatim de plecare, facem o fotografie de grup, ne luam la revedere …

… si dupa ce pleaca majoritatea dintre ei la munca, ma sui si eu pe motor si am o surpriza: a treia pana din Mongolia, tot eu. Noroc ca suntem mai multi, si in felul asta dam toti pe rand la pompa. Se vede ca e a treia pana, timpul a scazut de la o ora la 40 de minute.

La ora 12 reusim sa plecam. Traseul este tot printre munti.

Ne oprim sa mancam iaurtul pe care-l primisem dimineata la iurta. In timp ce stam apare un mongol pe un cal. Noi tocmai golisem borcanul si mai vroiam. Dupa ce coboara omul de pe cal si se aseaza langa noi ii aratam borcanul gol. Il ia, se suie pe cal si pleaca. Dupa un timp il vedem cum se intoarce mergand foarte incet. Cand se apropie constatam ca are o galeata de plastic intr-o mana. Ne intrebam unde e borcanul nostru. Se aseaza langa noi, ne da galeata, ii dam niste bani si incepem sa mancam. Dupa un minut scoate din buzunar si borcanul plin cu iaurt.

Incercam sa-l facem sa ne scrie o adresa unde sa-i trimitem niste poze. Am in carnetel cateva tentative de adrese dar din pacate nu inteleg nimic din ce e scris acolo.

Bogdan ii prepara o tigara de foi. Apar si niste copii mai mici care pleaca dupa ce le dam niste bomboane.

Nu ne grabim nicaieri pentru ca nu mai avem prea mult de mers pe ziua de azi.

Ajungem intr-un loc cu 4 pietre de mormant asezate in cerc.

Dupa amiaza ajungem in orasul Tsetserleg si ne cazam la Fairfield Guesthouse (Fairview Guesthouse in Lonely Planet). Pensiunea este a unor englezi, si se vede. Arata foarte frumos inauntru.

In curte vedem o ciudatenie pe doua roti. Sunt 2 englezi (el si ea; ea vorbeste cu un debit incredibil) care se plimba in jurul lumii http://www.guzzioverland.co.uk/.

Mergem pana in centru la bancomat sa scoatem bani, apoi sa cautam ceva de mancare. Gasim un restaurant – club – karaoke (v-am zis deja ca mongolii sunt inebuniti dupa karaoke). Nimeni nu stie nici macar o boaba engleza aici, dar reusim sa comandam ceva. Apare si cuplul de englezi cu Land Rover-ul, cu care ne intalnisem in Ulaangom.

Micul dejun care este inclus in pret este slabut, asa ca comandam unul “full english breakfast”. Si asta e cam slab si cam scump.

Eu cu Robert si Radu ne aranjam o tura cu calul. Mergem la vreo 30 km in afara orasului la o iurta. Nimeni nu stie engleza. Ne zambesc un pic, ne poftesc in iurta si ne dau niste prajiturele.

Apare si ghidul care ne cheama afara la cai. Caii sunt legati si par cam nervosi. Speram si eu la un mini training despre cum sa calaresti, dar de unde. Nimic. Trebuie sa precizez ca nu m-am mai suit niciodata pe un cal. Radu se urca primul. Eu al doilea. Calul meu pleaca de nebun. Ma tot uit in urma si nu stiu ce sa fac. Nu stiu sa-l opresc nici sa-l fac sa-si schimbe directia. Din fericire apare si ghidul si imi repune calul pe traiectorie. Ne plimbam cam o ora dupa care ne intoarcem in juma de ora (aceeasi distanta). Ma zdruncina calul din toate incheieturile. La intoarcere s-a mers mult mai repede. A fost frumos pe cal dar imi spun ca nu mai am nevoie si alta data.

Intre timp Bogdan merge sa viziteze manastirea Budista de deasupra orasului Tsetserleg.

Cand ne intoarcem ne pregatim de plecare, dar, mai intai, mergem iar la restaurant sa mancam. Comandam carne grill, dar iar avem parte de carne tocata. La astia nu cred ca s-a inventat gratarul.

Dupa masa plecam spre Karakorum.

va urma…

10 august 2010

Stand de vorba cu un american (stabilit de vreo 7 ani in Mongolia, profesor de engleza) aflam ca drumul spre Tsetserleg nu e pe ruta principala de pe harta (traseul ingrosat cu rosu), ci pe un drum secundar. E bine, pentru ca noi vrem sa mergem spre Moron.

Ne intalnim cu 2 mongoli din UB plecati sa-si viziteze tara cu camionul din poza.

Din satul Ih-Uul drumul spre Shine Ider este pe stanga raului.

Trecem numai printre munti, peisajul este de vis

Din cand in cand ne mai intalnim cu localnici care admira foarte curiosi motocicletele.

Ajungem inainte de inserat in satul Shine Ider. Eu cu Bogdan o luam putin inainte sa cautam o iurta langa care sa punem cortul in timp ce Robert cu Radu se duc in sat la magazin sa caute ceva de mancare.

La prima iurta la care mergem ne intampina un caine furios. Dinauntru iese un copil. Incercam sa-i explicam prin semne ce vrem dar ne face semn sa plecam. Parintii nu-s acasa, cainele este foarte furios si d-abia il tine.

Mergem apoi spre alta iurta. Dar in curand este lumina aia misto de poze, asa ca facem o mica pauza foto.

Ma apropii de iurta. Apar vreo 5 caini care incep sa latre. Un barbat la vreo 30 de ani iese din iurta si striga la caini. Tac toti instantaneu. Ii explic omului prin semne ce vreau de la el. Ne arata un loc la o distanta de vreo 50 de m de iurta si imi explica prin semne ca acolo e locul pe care stau oile, dar eu nu inteleg la momentul respectiv.

Vin si ceilalti si ne apucam sa punem corturile. Ii intindem omului o bere; la inceput  refuza, noi insistam, pana la urma o ia. Baietii ne zic ca la magazin a fost destul de greu sa cumpere bere. Aflam a doua zi de la cineva ca o zi pe saptamana nu se vinde alcool.

In timp ce ne punem corturile ne arata prin semne ca a impuscat un animal si sa venim la el in iurta sa-l gatim. Avem o surpriza. Cand intram vedem sub pat un animalut blanos, fara cap. N-am mai vazut niciodata un asemenea animal, asa ca nu stim ce e.  Ia omu lemnul de la intrarea in iurta (ce e folosit pe post de covor de sters picioarele) si il baga inauntru ca sa aiba pe ce sa gateasca animalul. Baga niste pietre in foc si dupa ce se incing bine incepe sa i le infunde una cate una pe gat. Fiecare piatra indesata genera un mic vulcan. Dupa ce infunda vreo 5 pietre il roaga pe Radu sa-l ajute sa-i stranga o sarma de gat ca sa nu iasa aburul dinauntru. Il asa un pic sa se prepare in interior, timp in care ne arata niste poze cu el in armata in Irak.

Dupa vreo juma de ora ne cere un primus sa-i parleasca blana. Din cand in cand scurge intr-un pahar niste suc din interior. Dupa ce umple paharul (in timp ce-si da coate cu nevasta-sa si rade), mi-l intinde mie sa beau. Il iau, il miros, si i-l dau inapoi. El il ia si bea o gura si mi-l da inapoi. N-am ce face, beau si eu. Are gust de suc de friptura, dar nu tineam neaparat sa aflu cum e. Copiii asista curiosi la tot procedeul. Fata mai timida, in spatele mamei, baiatul mai curajos, se uita de aproape. Pe moment n-am stiut ce mancam, dar aflam a doua zi de la cineva ca am mancat marmota, si e considerata o delicatesa.

Dupa ce termina de parlit incepe sa-l taie bucati. Prima bucata i-o da lui Radu, a doua bucata nevestei, si dupa incepe sa ne imparta noua si la copii.

Dupa ce ne bagam in sacii de dormit incepem sa auzim un zgomot langa corturi. Cand deschid usa la cort ce sa vezi.. oile sunt acolo langa noi

A doua zi avem iar noroc de vreme buna.

Inainte de plecare ma cheama iar in iurta si imi da o sticla de lapte proaspat si un borcan de iaurt.

Drumul continua spre Moron.

In mica pauza de masa mancam borcanul de iaurt.

La ora 14:00 ajungem in Moron. Mai intai mergem sa cautam un bancomat. Gasim unul langa bazar, dar nu merge pentru ca e picat curentul in tot orasul. Cautam apoi un restaurant sa mancam de pranz. Aici ne intalnim cu un mongol care vorbeste engleza si are afaceri de turism in nordul lacului Khovsgol. Are o tabara pentru turisti http://www.sayan-radian.ru unde vin multi rusi cu bani multi.

Cand aude ca suntem din Romania, ne spune ca Ceausescu era un presedinte bun si ca nu trebuia sa-l omoram.

La un moment dat o cotim spre dreapta si ajungem la un rau, care are un pod ! E o minune sa existe un pod peste un rau in Mongolia, asa ca se cere taxa pentru trecerea pe pod.

Dupa cativa kilometri dam de o tabara – Talin Us. Punem si noi corturile aici. Cand ne bagam in saci la somn incepe sa picure. Adorm si peste putin timp ma trezesc din cauza unui zgomot foarte puternic de ploaie torentiala.  Asa de puternica e ploaia ca sentimentul avut este ca ma ia la vale cu tot cu cort.

Va urma …

Aproape ca terminasem cu ritualul zilnic de pregatire al bagajelor si ma pregateam sa ies in curte sa le pun pe motocicleta, cand, Bogdan, care deja era acolo, ma striga. Cand ma uit pe geam il vad pe Bogdan, foarte zambaret, cum imi arata ca motocicleta mea e mai lasata decat normal. Surpriza zilei… am panaaaa (pana numarul 2).

Si  pe langa asta, descopar si o pata de benzina sub motocicleta. Robinetul care inchide benzina de la rezervorul suplimentar se pare ca a cedat si el.

Cel mai la indemana cric central este un zid, care e cat pe ce sa se rupa cand trantim motorul pe el. Dam noi roata jos si ne apucam de treaba, cand ne vad niste baieti de-ai locului. Dupa ce baga 2 leviere il scot cu mana. Vreau sa pun camera de rezerva (de la pana anterioara), dar baietii imi zic ca trebuie verificata inainte, si ma cheama intr-un beci unde e o cada cu apa. Verificam si camera pe care tocmai am scos-o din roata si surpriza: camera de rezerva are o fisura si camera de pe roata nu are nimic.

Dupa ce termin de montat roata la loc, Radu observa un lichid sub motocicleta. Se pare ca e pompa de apa, dar nu e moarta de tot. Asa ca se completeaza cu niste apa.

Pe la 1 plecam direct la masa de pranz, unde mancasem si seara dinainte. Aici ne intalnim cu un cuplu de englezi de varsta a doua care se plimba de 2 ani cu Land Roverul din imagine – http://www.goingoverland.com/. Fiica lor e acasa si ii sustine. Imi da englezul un furtun de benzina sa-l inlocuiesc pe cel stricat cu cateva zile inainte, dar pana la sfarsitul calatoriei nu am reusit sa-l montez .

Din Ulaangom sunt vreo 3 variante de drum. Una e ruta nordica, mai plictisitoare. Mai este o ruta prin munti, mai grea, si o  ruta pe langa lacul Hyargas pe care o alegem noi.

Sunt portiuni de teren plat unde mergem cam cu 90-100 km/h.

Spre seara ajungem intr-un sat, Naranbulag (arata destul de bine, cu o alee pietonala in centru). Tragem intai la magazinul satesc sa luam niste bere si ceva maruntisuri de rontait. Bineinteles ca avem ocazia sa socializam un pic cu localnicii.

Daca pana acum gasisem si benzina de 92, acum gasim numai de 80.

Mai mergem vreo 25 de km pana la lac si apoi cativa km spre dreapta. Deja e intuneric. Coboram spre lac si punem corturile aproape de apa. Lacul este imens si sunt valuri ca la mare. E plin de tot felul de insecte. Mancam iar la primus, tot mancare instant. Desi pare chiar buna la gust, dupa cateva zile de plicuri nu prea mai intra. Din cauza asta, peste tot unde gasim, luam ceapa, si o mancam cam la orice.

La vreo 50 m de noi sunt niste familii de mongoli, si ei tot cu cortul. Parca as fi in vama in extrasezon.

Dimineata din fericire soarele rasare mai tarziu ca la noi vara. Pe la 8:30 reusesc sa ies din cort si sa ma apuc de strans bagajele.

Nu iesim noi bine din cort ca ne trezim cu vecinii nostri peste noi. Toate motocicletele sunt studiate in amanunt. Unul dintre ei chiar imi cere ceva de baut printr-un semn pe care nu il inteleg pe moment si ma uit foarte mirat la el.

Robert ca de obicei, se relaxeaza. Intotdeauna pare ca e ultimul. Dar exact cand avem noi impresia ca suntem gata inaintea lui, el este deja pe motor gata de plecare.

Daca initial toti am stabilit sa ne luam cate un scaun pliabil, in seara de dinainte de plecare, cand am vazut mormanul de bagaje, am renuntat la aceasta idee. Robert era si el cat pe ce sa renunte la idee, dar totusi si-a luat scaunul cu el. Si asa a aparut ideea ca acest scaun va fi folosit de cel care termina primul de pus sau strans cortul. Evident ca tot Robert l-a folosit.

Terenul este nisipos. Ajungem la o tabara Har Termes, unde e un izvor considerat tamaduitor de catre localnici.

Celalalt traseu este prin muntii din departare. Noi mergem paralel cu muntii.

Cand ma opresc la o pauza de foto imi dau seama ca placuta cu numarul de inmatriculare se mai tine intr-un singur surub. Cea mai simpla rezolvare a problemei este s-o dau jos, urmand s-o prind la loc cand ne apropiem de civilizatie.

In a doua parte a zilei devine mai interesant. Dealuri, verdeata, lumina misto spre dupa amiaza…

Ne apropiem de satul Songino exact la ora la care tot visez eu sa punem cortul si nu reusim. Inainte de sat o tai la stanga pe un drum care urca spre munte sa caut un loc de cort, in timp ce baietii se duc in sat sa caute un magazin. Nu gasesc un loc ca lumea (e prea in drum), asa ca ma duc in sat dupa ceilalti.

Iar e trecut de 7 si noi n-am pus cortul. Cum baietii mai au treaba in sat, eu o iau inainte si ma urc pe primul deal care-mi iese in cale.

Intre timp baietii se intalnesc cu un cuplu (el brazilian si ea frantuzoaica) plecati in jurul lumii din 2009 cu un microbuz WV http://www.amerikando.com/. Au ajuns in Franta in martie 2011 si au scos o carte “Les routes de la liberte”.

Lumina misto. Sesiune foto cu motocicleta. Montez si cortul. Las contactul pus ca sa mearga statia. La un moment dat se duce bateria la motocicleta si nu mai merge nici statia (nu am acumulator de rezerva). Se intuneca. Se vad 3 luminite cum pleaca din sat. Incerc sa-i sun dar nu merge. Totusi, noroc ca am semnal pe mobil si le dau prin sms coordonatele GPS. E bezna. Ii vad cum o taie in linie dreapta spre mine. Cand ajung la mine imi spun ca trebuie sa strang cortul si sa ne mutam. Au avut un mic incident in sat cu doi localnici, probabil bauti: unul i-a luat lui Bogdan cheia din contact si altul l-a amenintat pe Robert.

Imi strang cortul, imping motorul ca sa porneasca (pentru a 2-a oara de cand am plecat de acasa) si ne mutam la cativa km mai incolo.

Ne trezim, cu ceasul, pe la 7 dimineata. Pare ca sta sa ploua. Scoatem cel mai bun timp la strans cortul si impachetat.

In timp ce stateam noi pe marginea drumului la o bere vedem un camion cum se apropie. Cand ne vede, opreste, si vin la noi 2 baieti. Stam un pic, ne uitam unii la altii, radem, facem o fotografie si pleaca.

Ne apropiem de Tosontsengel

Ajungem in Tosontsengel dupa amiaza, pe la 6. Ne cazam la un hotel in centrul orasului, proaspat renovat (sau construit). De proaspat ce e, nu au apa calda. Ne cazam si coboram la masa. Avem noroc, cred ca pentru prima data in Mongolia, dam de cineva care stie engleza (managerul hotelului), si reusim sa comandam o mancare ca lumea.

A doua zi dimineata facem o mica plimbare la banca sa schimbam ruble si dolari (bancomat nu exista in oras). Aflam aici ca se pot schimba numai bancnotele mai noi de anul 2000.

Va urma…

6 august 2010

Plecam din Olgii pe la 10, de data asta pe traseul corect. Vremea este excelenta. Desi pe harta apare o liniuta rosie, prima parte de drum este foarte circulata.

Pe ultimii km inainte de lacul Achit este cam mult nisip.

Luam pauza de masa pe malul lacului. Gatim niste plicuri cu mancare instant. In timpul asta cativa localnici cu o motocicleta ne dau tarcoale. Ii dau unuia dintre ei un sticker cu Dementor KTM pe care-l lipeste mandru pe rezervor. Din pacate nu l-am fotografiat.

Stam de vorba cu niste grupuri de straini veniti cu jeepurile. Un grup sunt cu un ghid mongol. Ceilalti – 2 englezi, sunt singuri, au un caiac pe jeep si se plimba, dau la peste, se dau cu caiacul, etc. Ne recomanda un traseu frumos intre Moron si Tosontsengel. Si ne povestesc despre traseul facut de ei pana la crescatorii de reni din nord-vestul lacului Hovsgol.

Lacul se poate ocoli prin partea superioara pe un pod.  Dupa  pod, noi o luam spre stanga spre trecatoarea Bayramyn (2500 m).  Drumul principal aici o ia spre dreapta, spre Hovd.

Dupa ce trecem de un sat mic, Hotgor, drumul incepe sa urce mai abrupt si are portiuni proaste cu bolovanis.

Ajungem in trecatoarea Bayramyn (aprox 2500 m). Pe aici au trecut Ewan McGregor si Charley Boorman in 2004 cand au filmat Long Way Round. Si ei au ocolit lacul Achit si apoi s-au dus spre Ulaangom.

Schimbam niste impresii vizuale cu cativa localnici curiosi, apoi coboram spre lacul Uureg.

Daca mergeti prin Mongolia, nu strica sa aveti la voi niste bomboane. Din loc in loc ne mai opream un pic si le dadeam copiiilor.

In Mongolia lacurile sunt imense. Cand stai pe malul lor ai impresia ca esti la mare.

Pe malul lacului dam cu banul daca punem cortul aici sau mergem mai departe. Iese ca mergem mai departe. Sunt un pic suparat pentru ca peisajul era superb, dar pana la urma ma bucur, pentru ca ce urmeaza este de vis.

Urcam iar. Ajungem intr-un pas Ulaan Zuuhyn. Cerul, care putin inainte fusese acoperit in intregime de nori, acum lasa loc catorva raze de soare dinspre orizont. Este lumina aia dementiala de Mongolia.

Din pasul asta se vede urmatorul pas: Ulaan.

Ne oprim intre cele 2 pasuri sa facem cateva fotografii. Aici chiar era loc de pus cortul. Sunt si cateva iurte in zona la care se poate sta.

Dar nu punem cortul nici aici, asa ca plecam mai departe. Sus bate vantul foarte tare.

Dupa pasul Ulaan incepe coborarea spre Ulaangom.

Cu 30 km inainte de oras ne intersectam cu un drum de asfalt care vine din Rusia. La intrarea in oras platim taxa de drum

Orasul este foarte intunecat. Gasim intr-o zona obscura un hotel (traiasca ghidul Lonely Planet). Nu ne cazam. Mergem in oras sa mancam. E mare lucru ca au meniu in engleza. Dupa masa mai cautam hotel, dar nu gasim altceva, asa ca mergem la primul gasit.

Va urma…