Piatra Craiului, Creasta Nordica

22 Decembrie 2007

Ca si anul trecut de Craciun am hotarat cu Marius sa facem o tura in Piatra Craiului. Ni s-a alaturat si o prietena d-a lui Marius, Cristina.
Am avut noroc de vreme excelenta. De data asta am parcurs numai creasta nordica. A fost zapada prea mare si am inaintat greu (traseul nu era deschis).
Am plecat din Bucuresti vineri dupa amiaza. Am ajuns la Curmatura la 23:30. Nu am avut nevoie de frontale pt ca era luna aproape plina si zapada pana si pe crengile brazilor care reflecta lumina lunii. Peisajul a fost de poveste.
Sambata am ajuns la refugiul Grind II (Piscul Baciului). Duminica am coborat pe muchia care da la Grind I si ne-am retras spre Zarnesti.

pe lung, cu text scris de Marius

Si anul acesta, ca si anul trecut, deja cu o saptamana inainte imi pierdusem rabdarea in asteptarea acestei ture. Vremea se anunta foarte buna, mai trebuia doar sa treaca timpul pana la data stabilita – seara de vineri, 21 Decembrie. Nu am ce face si povestesc si Cristinei de tura, astfel ca nu mai scap de ea 🙂 si iata-ne trei persoane vineri seara la Fantana lui Botorog, sub luna plina. Traseul spre Curmatura, noaptea, a fost, probabil, unul dintre cele mai frumoase trasee parcurse vreodata, zapada, cu lumina lunii, cu brazii, creand o atmosfera de povestit nepotilor la gura sobei. Eu, unul, in Poiana Zanoaga, ma asteptam sa ma intalnesc cu mosu si cu renii sai. Creasta se vedea cat se poate de clar la lumina lunii, iar asteptarea zilei urmatoare sporea cu atat mai mult.
Fara a aprinde vreo clipa frontalele pe tot parcursul traseului, am ajuns la Curmatura, unde nea Vasile, ne astepta, in ciuda orei tarzii – aprox. 23:30. Ii multumim si pe aceasta cale unuia dintre cei mai inimosi cabanieri din Carpati. Mancam un pic, ne hidratam si ne bagam la somnic.
Noaptea a trecut destul de repede si iata-ne, cu putin inainte de 5, in picioare. Intentia era sa ajungem la Piscul Baciului si sa vedem de acolo daca parcurgem si restul Crestei in aceeasi zi, sau ne adapostim o noapte la Grind 2.
Rutina diminetilor, iarna, este, in mare, aceeasi. Facut ceai, mancare, echipat, plecat. La prima geana de lumina, pornim asadar spre Vf. Turnu (1,923m), prin Saua Crapaturii (1,620m). Ciprian, care avea intentia de a parcurge solo creasta, ni se alatura pe primele portiuni ale traseului. In ciuda faptului ca este dis-de-dimineata nu este frig iar zapada este moale. Prea moale pentru o inaintare rapida. La Saua Crapaturii avem parte de primele clipe de vis, de la punctul de belvedere desfasurandu-se un peisaj superb.

Vedere din Saua Crapaturii

Urcam prin zapada tot mai grea si mai umeda, spre Vf. Turnu, prin jgheabul presarat cu lant si peste celelalte portiuni mai delicate ale traseului.

In afara de zapada tot mai adanca si umeda, traseul nu ridica vreo problema tehnica, fiind nevoie doar de atentie sporita. Pana pe varf, nadusim din greu la sapat urme.

Rasplata, insa, ne astepta pe varf – peisaj neasemuit. Vizibilitatea este foarte buna, astfel ca vedem intreg lantul Carpatilor de Curbura si varfuri mai inalte din Muntii Orientali.

Pe Varful Turnuri

Vedere de pe varful Turnuri spre Creasta Nordica

Pana la Saua Padinei Inchise si apoi pe Vf. Padina Popii inotam in zapada peste genunchi. Ritmul – lent. Consum enorm de energie si lichide. Decidem sa oprim la Ref. Ascutit sa reumplem termosurile. Dar pana acolo e drum lung, inca.

Deja hotaram ca vom face oprire la Ref. Grind 2, intrucat parcugerea integrala a crestei in astfel de conditii era exclusa.

Vedere spre Bucegi

Piatra Mica ne incanta privirile

Cale lunga pana la Vf. Ascutit

Dupa mai bine de 6 ore de la plecarea din Curmatura, ajungem pe Vf. Ascutit si la refugiul cu acelasi nume.
Conditiile din refugiu sunt jalnice si mai este loc doar pentru cel mult 2 persoane sa doarma in conditii decente, in rest, supfrata metalica este distrusa iremediabil. Gunoaiele lasate chiar la intrare intregesc un peisaj dezolant. Topim zapada, ne rehidratam, umplem termosurile si plecam mai departe.

Refugiul Ascutit

Saua Refugiului Ascutit si vedere spre Piscul Baciului (La Om)

Este, in continuare, foarte cald, zapada umeda si destul de adanca facand parcusul crestei foarte anevoios si istovitor.

In schimb, privelistea care ne insoteste la tot pasul ne rasplateste din plin efortul.

Urcarea pe Timbalul Mare ne pune serios la incercare. Periodic oprim pentru rehidratare, stiut fiind ca deshidratarea este, adeseori, cel mai mare pericol iarna, ducand la blocaje musculare, oboseala generala si pierderea atentiei.

Incet, dar sigur, zapada se intareste. Vf. Piscul Baciului (La Om), ramane, inca, foarte indepartat. Iarna, creasta se urmeaza matematic, fara abatere pe fete, asa cum ne conduce poteca de vara. In cateva locuri, totusi, din cauza faptului ca parcursul crestei se opreste abrupt, este nevoie fie de rapel, fie de descatarare, fie de intrare pe fete, unde este cazul si zapada o permite.

Astfel de portiuni ne-au consumat destul de mult timp, astfel ca se lasa seara, desi e doar cu putin trecut de 16, cand ma uit la ceas. Fiind 22 Decembrie, a fost Solstitiul de Iarna, astfel ca a fost ziua cu cea mai putina lumina si cea mai lunga noapte.

In continuare avem parte de un peisaj care ne lasa, la propriu, fara grai.

Parcurgem creasta in liniste. Nu este vant, iar temperatura incepe sa scada sensibil. Asta vine in ajutorul nostru. Urmeaza portiunile cele mai delicate ale crestei nordice, iar zapada ingheata cu fiecare pas mai mult. Nu ne mai afundam in zapada.

Creasta prezinta cornise de dimensiuni mici si medii, cele mai multe aflate pe partea estica (spre stanga cum parcugem creasta de la nord la sud). De asemenea, pe fete se afla placi de vant si, in general, zapada cu slaba aderenta in straturi, peste altitudinea de 2,000m.

Intre Timbalul Mic si pana sub Vf. La Om se afla si portiunea mai tehnica a Crestei. Creasta prezinta intermitente, astfel ca, in doua randuri, suntem nevoiti sa coboram pe fete. Traverseurile ne dau emotii. Zapada este, insa, tot mai inghetata si le depasim fara incidente. In alte randuri Creasta ne obliga la descatarari, pe care le facem fiecare pe rand. Intre timp rasare si luna, plina si in aceasta seara.

Scoatem frontalele, fara a le aprinde, insa. Suntem tot mai obositi, Vf. La Om este inca departe si creasta, foarte ascutita in continuare si cu intermitente. In multe locuri mergem la echilibru, pe suprafete foarte inguste de creasta, obligati de cornise cand pe partea de est, cand pe partea de vest, cand de-a dreptul pe mijloc.

Au urmat si alte portiuni de traversari pe fete, descatarari, catarari si mers la echilibru, multe cu emotii, altele cu mai putine, insumand cateva ore bune, cand, in sfarsit, ne trezim doar cu panta spre Vf. La Om in fata noastra. Urcusul este epuizant, dar prindem forte proaspete la gandul ca suntem aproape de refugiu, de ceai, de mancare, de caldura sacului de dormit. Ne reunim cu totii pe Vf. Piscul Baciului (2,238m), la mai bine de 12 ore de la plecarea din Curmatura (cu mai mult de trei ore fata de anul trecut). Privelistea este incredibila, luna straluceste peste tot, nu este foarte frig, vantul nu adie, este o liniste de mormant. Ne felicitam si parcurgem restul de drum pana la refugiu. Pe ultimii 200m, spre vest, se afla o cornisa impresionanta, modelata si sculptata de vant, astfel ca pasim cat mai departe de buza acesteia.

Am topit zapada pentru cativa litri de ceai care au venit cum nu se poate mai bine. Ne-am bagat la somnic. Pentru ziua urmatoare ne-am decis sa coboram, intrucat parcurgerea Crestei Sudice si coborarea ne-ar fi luat prea mult timp, timp pe care nu-l aveam, intrucat trebuia sa fim in Bucuresti, in urmatoarea zi. In plus, zapada umeda din ziua urmatoare ar fi facut parcurgerea unor sectiuni din creasta sudica mult prea periculoasa.

23 Decembrie 2007

Urma trezirea la 6 si parcurgerea muchiei ce coboara din Vf. La Om, pana la ref. Grind si apoi pana in Zarnesti. La 6 nu s-a trezit nimeni, intrucat era prea bine in sacii de dormit. Ne-am trezit, totusi, putin inainte de 7 si ne-am ocupat cu ritualul de dimineata: topit zapada, mancarica, impachetat etc. Am prins rasaritul soarelui si apusul lunii putin dupa 8. Imaginile vorbesc de la sine.

Inainte de rasaritul soarelui, apune luna (foto Marius)

Rasaritul soarelui de dupa Bucegi

Primele raze de soare peste Iezer Papusa

Saua Grindului

Coborarea pana la ref. Grind a fost o placere. Cristina si cu mine am exersat oprirea in piolet, coborarea pe funduri etc . Un grup de capre negre ne-a tinut companie o vreme.

Iarna se coboara pe muchie, nu pe traseul turistic

Urcand inapoi spre Piscul Baciului (pentru coborarea in Grind)

Defrisari

Creasta sudica

De la Grind privind in sus

Ne-am bucurat de soare la refugiul Grind dupa care a urmat o coborare obositoare pana in Zarnesti, prin zapada adanca.

foto Bob, text Marius, Decembrie 2007

This entry was posted in pe_munte_ro and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.