Spre Coasta de Vest prin Arthur’s Pass

18 – 19 sept

Dupa 3 nopti in Christchurch ne gandim ca e timpul sa mergem mai departe. Directia este coasta de vest prin Arthurs Pass. Unde vom dormi, vom vedea noi pe parcurs…

Afara soare puternic si cald. Pe la 12 reusim sa iesim din oras. GPS-ul ne este iar de mare ajutor pentru a nimeri iesirea din oras. Nu este prea complicat, dar inca nu m-am obisnuit prea bine cu mersul pe stanga.

Nu dupa mult timp incep sa se vada Alpii de Sud. De-o parte si de alta a soselei sunt terenurile private, impartite in suprafete foarte mari, cu forme dreptunghiular-patrate. Au sisteme de irigatie imense – o teava pe niste roti dintr-o parte in alta a terenului.

Pauzele lungi si dese .. cheia marilor succese

Soseaua urca destul de mult. De o parte si alta sunt munti, iar in mijloc un platou mare pe care pasc oi. Este o imagine foarte idilica: pajistea de un verde crud, oi albe pascand si multi munti pe fundal.

Pe la 15:30 ajungem in oraselul Arthurs Pass – cel mai inalt punct al soselei, 920 m (140 km de la Christchurch). Ei spun ca este una dintre cele mai frumoase sosele alpine din lume. Bine, ei zic despre tot ca este printre cele mai … din lume. Sunt foarte mandri de absolut tot ce reprezinta Noua Zeelanda.

Pasul este numit dupa Sir Arthur Dudley Dobson (1831-1934), care in 1864 a condus primii europeni prin zona. Drumul a fost folosit in vremuri vechi de maori.

Prima intalnire cu Kea : papagalul de altitudine. O pasare foarte curioasa, desteapta si haioasa. Ne asteptau 5-6 pasari in parcare si cum se marea numarul de turisti, tzop mai apareau inca 2-3, astfel incat in final era un adevarat stol “comitet de primire”.

O intamplare foarte haioasa. Turistii sunt foarte prietenosi intre ei. Se saluta si intra in vorba imediat. In timp ce admiram Kea si incercam sa ne jucam cu ei, o batranica ne explica cate ceva despre curiozitatea acestor pasari. Tocmai ne sfatuia sa ne inchidem bine masina, deoarece sunt atat de destepti incat vor gasi repede o modalitate sa intre si sa caute mancare, distrugand totul in cale. In acest timp, noi o ascultam si priveam spre masina ei, care avea portbagajul larg deschis si din care se vedeau 3-4 Kea cautand frenetic mancarea.

Am intrebat-o: “You mean like this?”, noi fiind foarte amuzati de mici clovni in actiune. Moment in care batranica a lasat balta orice sfat si a pornit agitata spre masina sa goneasca invadatorii. Ar fi putut sa inchida si portbagajul si tot nu erau dispusi sa renunte si sa zboare.

In zona sunt 2 plimbari scurte la 2 cascade. A doua este mai spectaculoasa (Devil’s Punchbowl Waterfall).

Totusi parca exagereaza cu amenajarea traseului. Totul este amenajat, absolut orice traseu oricat de mic.

Pe la 18:30 ne gandim sa punem cortul, dar nici nu scoatem bine rucsacul din masina ca apare un kea care incepe sa dea tarcoale. Cum suntem putin neatenti (intentionat) se si suie pe rucsac si incepe sa traga de el. Sunt foarte, foarte caraghiosi si cu ei nu te plictisesti nici o clipa. Sunt precum niste copii neastamparati, mereu pusi pe sotii.

Amanam momentul instalarii cortului pentru dupa ce ne intoarcem de la cafe-bar Wobbley-Kea.

Avem mare noroc si nimerim chiar la meciul de rugby dintre Australia si Noua Zeelanda (la ei acasa). Ma asteptam sa se manifeste mai galagios lumea, dar se comporta foarte civilizat… Este chiar si un australian care isi sustine echipa acolo fara ca ceilalti sa se uite urat la el. Si a castigat Australia (am aflat a doua zi) … a fost o semi-drama nationala (din cate ne-am putut da seama de la radio si din presa).

Dupa o masa buna lene mare. Pana la urma reusim sa punem cortul (care s-a dovedit a fi foarte simplu de instalat). Pe la ora 9 seara deja e foarte frig. Somn de voie pana la 8:30.

Este frumos in natura, se aude o cascada, mai canta cate o pasare … Pe la 9:30 apare si soarele care incalzeste instantaneu totul si topeste gheata de pe cort ;-).

Oraselul este din 1900 si a fost intemeiat de muncitorii care au sapat la tunelul pentru calea ferata. Dupa 1923 (cand s-a terminat tunelul) multe dintre case au fost vandute si acum sunt case de vacanta.

Cel mai mare viaduct din NZ. Bineinteles ca e trecut in toate ghidurile turistice si sunt indicatoare catre un loc amenajat unde poti parca si admira privelistea.

Kea sunt prin majoritatea parcarilor de altitudine. Desi e interzis sa le dai mancare, unii turisti ignora avertismentul si in loc sa-i ajute de fapt le fac rau. Mor multe pasari calcate de masini din cauza ca sunt obisnuite sa vina la mancare si stau pe sosea noaptea. Kea este intalnit doar in Noua Zeelanda si cu precadere pe insula de sud, iar in acest moment fac parte din programul de conservare si repopulare.

Continuam drumul spre Greymouth prin localitatea Moana (e un mic ocol pe langa un lac superb)

Pe la 12 pauza de masa intr-un cadru pitoresc. Ciripit de pasarele, susur de rau… Intins izoprenul pe iarba si admirat privelistea. La un moment dat incep sa treaca foarte multe masini de epoca. Din pacate ratam fotografiile pentru ca presupuneam ca ultima este chiar ultima … Dupa cateva zile aflam ca fusese un raliu in zona, care este o data la 2-3 luni.

Continuam drumul catre coasta de vest …