Dunedin, Peninsula Otago si drumul spre Oamaru

2 – 5 Octombrie

Dunedin – Oamaru (110 km)

Pe la 17:30 ajungem in Dunedin. Mergem la un hostel din pliantul YHA (pe strada Stafford) unde gasim camere libere si ne cazam pt 2 nopti. Iesim prin oras sa facem o mica aprovizionare. Pe strada plin de lume. Dunedin este oras universitar, astfel ca viata de noapte e in toi.


View Larger Map

Gatim iar niste paste si apoi iesim la plimbare. In centru barurile sunt pline si pe strazi e galagie. Afara frig bocna, dar gagicile sunt la fustite scurte fara ciorapi. Nu gasim un bar mai linistit asa ca facem aprovizionarea cu niste beri de la supermarket si ne intoarcem la hostel. E primul hostel cu net gratis asa ca avem ce face. In living e si un televizor unde vedem un reportaj despre hotii de carduri din Romania si altul despre exploatarile de aur din NZ, cu dezbateri similare celor de la noi pt Rosia Montana.

Sambata dimineata soare, vant si frig. Luam o gramada de vederi si timbre de la centrul de informatii.







Dupa amiaza plecam spre peninsula. Pe la 18:30 ajungem sus pe deal. Vantul este foarte puternic.

Coboram spre Portobello de unde tinem soseaua pe malul marii pana ajungem in capatul peninsulei – Taiaroa Head. Aici vantul e si mai puternic, de abia stai in picioare. E un loc de unde se pot vedea pinguinii. S-a intunecat (e ora 8 seara). Dar apare un grup de oameni care ne invita sa mergem cu ei daca vrem sa vedem pinguini. Asteptam intr-un loc mai ferit de vant si ne congelam pana pe la 9 cand vedem prin intuneric (cu ajutorul unui binoclu cu vedere nocturna) primul pinguin cum iese din apa si se duce spre cuib. Sunt multe tufisuri cu adaposturi de lemn amenajate. Cand plecam spre masina ne mai intalnim cu cativa chiar pe strada.



Inapoi la hostel. Vedem la TV ca a nins in zona de munte si in Queenstown sunt cativa cm de zapada.



Gara din Dunedin este deschisa din anul 1906. Merita o vizita.







Ne intoarcem in peninsula sa vizitam castelul Larnach, unicul castel din NZ dupa cum citim in scripte.

Castelul este construit pe varful dealului. Constructia a inceput pe la 1873.  http://www.larnachcastle.co.nz
William Larnach s-a nascut in Australia (dar avea stramosi scotieni), si a fost numit guvernator al bancii din Otago dupa ce s-a descoperit aur in zona. Prima nevasta a murit la 38 de ani, dupa care s-a casatorit cu sora nevestei, care a murit si ea dupa 5 ani, tot la varsta de 38. Dupa, s-a casatorit cu o femeie mult mai tanara. S-a sinucis in 1898 (s-a impuscat in Parlament in timpul unei sedinte) dupa ce unul dintre fii lui s-a combinat cu nevasta-sa. Familia a vandut castelul in 1906, iar in 1967, in stare proasta, a fost cumparat de cineva care l-a restaurat si redat circuitului turistic. Anual acolo se organizeaza baluri pentru locuitorii din zona.



In capatul peninsulei se pot vedea albatrosii regali (dar nu si in perioada asta a anului pentru ca isi depun ouale) http://www.albatross.org.nz/.



Pe drumul spre Oamaru sunt niste formatiuni pietroase ciudate – Moeraki Boulders.









Ajungem dupa amiaza in Oamaru – printre cele mai frumoase orase din NZ. Orasul artistilor. Ne cazam la hostel Chillawhile (constructia dateaza din 1883 – http://www.chillawhile.co.nz). Administrator e un american plecat de un an prin lume la plimbare.









Seara mergem la centrul unde se pot vedea pinguinii albastri cum ies din mare http://www.penguins.co.nz/. E foarte interesant spectacolul. Vedem zeci de pinguini cum ies din mare si se duc leganandu-se spre culcusurile lor (sunt amenajate cutii de lemn prin tufisuri).

Cand plecam de acolo intalnim pinguini pe mijlocul strazii. Sunt mici, grabiti si galagiosi. Si sunt destul de obisnuiti cu turistii. La sosire remarcasem semnul de pe stalp cu atentie la pinguini, dar am crezut ca este o o reclama, nu credeam ca pe acolo chiar merg pinguini pe strada.



In Oamaru sunt foarte multi artisti. Se gasesc tot felul de lucruri facute manual. Pare un oras ramas prins in trecut. Totul arata vintage. Simplu. Cu bun gust.



Exista si un centru in care se restaureaza obiectele strabunicilor.

Intram in atelier. Din boxe rasuna muzica clasica. Restauratorul este un batran cu palarie si baston si un catel jucaus dupa el.













Intram in anticariat, se asculta Mozart.













In aer pluteste multa armonie. Nu ne mai vine sa plecam. Totusi, mergem mai departe spre Mt Cook.

This entry was posted in Noua Zeelanda and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *