5-6 Octombrie
Oamaru – Mount Cook – Lake Tekapo (300 km)
Prima oprire pe ziua de azi este intr-un loc unde se pot vedea desene Maori pe stanca (din Pukeri facem stanga spre Omarama si foarte curand pe stanga, se afla situl arheologic Takiroa). Desenele nu prea se mai vad, iar unele dintre ele lipsesc pentru ca sunt expuse in muzee.
Ajungem intr-un orasel, Kurow. Facem o pauza de masa (sunt niste mese amenajate intr-o parcare din centrul orasului). La o masa vecina se mai aseaza inca o familie. Inainte de a pleca, barbatul intra in vorba cu noi, cu intrebarile clasice: de unde suntem, pe unde ne plimbam. Ne da niste sfaturi pentru Mt Cook si vizitat imprejurimi. Dupa care ne intreaba: ati auzit despre martorii lui Iehova? La voi in Romania sunt? Ca in general sunt cam prigoniti. Noi: Mda. Am auzit. In Romania se plimba liberi si nestingheriti. El, fericit, ne da niste pliante sa ne documentam mai bine, ca nu parem foarte convinsi si dornici de discutii. Ne uram drum bun si reciclam pliantele.
Soseaua serpuieste mai departe pe langa vreo 3 lacuri. Unul dintre ele este Aviemore. Apa are o culoare turcoaz superba.
Soseaua ne duce spre Omarama de unde facem dreapta, spre Mount Cook. Inainte de parcul national “Mount Cook” este un lac foarte mare (Pukaki), iar soseaua urmareste malul cateva zeci de kilometri. Aici gardurile incep sa dispara, de aceea cateva oi explorau soseaua. Intotdeauna iarba este mai verde si mai buna alaturi 😉
Ajungem in centrul statiunii Mount Cook, dar la informatii este inchis. La 2 kilometri distanta este un camping.
Cat inca mai e lumina apuc sa pun cortul. Pe masura ce se lasa seara, se face un frig ca la carte. Este un adapost unde putem gati ceva la lumina frontalei (evident paste 🙂 ). In camping suntem singurii cazati la cort. Ceilalti sunt cu rulote. Mult mai calduroase.
Timp de vreo ora eu stau afara si fac tot felul de incercari foto cu trepiedul si Klara citeste ceva la lumina frontalei in cort. Apare si lumina lunii pe crestele din jur. Dupa ce inghet bocna intru la culcare in sacul de dormit. Reusesc sa adorm un pic, dar pe la miezul noptii ma trezeste o nevoie apriga de a vizita imprejurimile cortului. Nu mai reusesc sa adorm la loc din cauza frigului si ma mut in masina, unde probabil e cu 1 grad in plus decat in cort (afara coboara sub 0 grade).
Pe la 7 dimineata se trezeste si Klara congelata si strangem cortul repede, apoi plecam cu masina intr-un loc unde bate soarele sa mai tragem un pui de somn in masina la caldurica. In Noua Zeelanda am experimentat cu succes somnul profund si odihnitor de 30 min pe marginea drumului. Peisajul de vis, acustica “naturala”.
Ne oprim cu masina intr-o parcare cu vedere la munti.
Mergem inapoi in orasel cu intentia de a bea o cafeluta, dar cafe-bar-ul se deschide la ora 11, asa ca plecam sa vedem lacurile albastre si ghetarul. Dupa cativa km pe soseaua “Tasman Valley Road” ajungem in parcare.
Lacurile sunt mai mult verzi decat albastre si au rol de oglinzi pentru muntii din jur ;-). Trebuie sa se admire si ei, nu?
Vedem ghetarul Tasman, cel mai lung din NZ (27 km).
Ne intalnim cu un cuplu de nemti plecati si ei o luna in vacanta (in sfarsit :D, pentru ca toti cu care ne-am intalnit pana acum erau plecati pentru minim 3 luni); el are un partener de afaceri in Bucuresti. Stam putin de vorba, ne facem niste poze, dupa care ne vedem de drum. Pe parcursul zilei ne mai intalnim o data cu ei in alt orasel. Si nu este singura experienta de genul “ce mica e lumea” in NZ.
3 din cele 5 lacuri
Cafeneaua muntomanilor; mancam ceva de pranz. Timp in care asistam si la o cearta “japoneza”. El se rasteste la ea. Copiii tac si isi vad de ale lor, suficient de precauti incat sa nu-l supere pe tata. Ea, mama, bea ceai linistita si calma, de parca nu s-a intamplat nimic (tot restaurantul i-a auzit). Dupa 15 min se plimbau veseli si relaxati prin imprejurimi.
Un mic muzeu “Hillary Center”
Personajul din centru este imbracat similar alpinistilor din anii 50, cand Hillary cu Norgay au urcat prima data Everestul. Evolutie 🙂
Din parcarea de la campingul unde am dormit noaptea trecuta se poate merge pe un traseu scurt intr-un punct de unde se vede ghetarul Tasman si varful Cook. Locul se cheama “Kea Point”, dar nici urma de Kea.
Plecam mai departe spre Lacul Tekapo. Pe malul lacului Pukaki este un punct de informatii si vanzare suveniruri de unde se vad bine muntii, dar la ora pranzului lumina este dezastruoasa.
Ne este foame; undeva din drum se ajunge la o ferma de somon dar nu mai tin minte de ce, este inchisa.
Continuam drumul spre Tekapo (soseaua merge paralel cu un canal cu apa albastru intens, unde se si pescuieste – Tekapo Canal Road).
One Response to Din Oamaru spre Mount Cook